Programul Start Up Nation, un eşec. Doar 300 de afaceri finanţate, peste 8.000 aşteaptă. Guvernul promite mai departe
Un eşec înainte să înceapă. Aşa privesc românii programul Start Up Nation, promovat, de altfel, cu surle şi trâmbiţe de guvernanţi.
De Redactia Observator la 19.01.2018, 21:49Un eşec înainte să înceapă. Aşa privesc românii programul Start Up Nation, promovat, de altfel, cu surle şi trâmbiţe de guvernanţi. Doar 300 de tineri au primit finanţare pentru afacerile lor. Peste 8.000 aşteaptă încă banii de la stat. Totuşi, fondurile există şi toate acordurile sunt semnate, îi asigură ministrul pentru Mediul de Afaceri pe toţi cei care au primit aprobare pentru proiectele lor.
- Vă pot arăta spaţiul în care gândeam să funcţionăm cu această tipografie digitală. Ar fi trebuit să arate, acolo să fie maşina de print digitală, o ghilotină şi oameni care să lucreze.
- Câţi angajaţi?
- Noi am prevăzut în proiect minim două persoane cu handicap, pentru a putea să funcţioneze în cadrul acestei tipografii digitale.
- Elevii şi părinţii sunt întrebaţi de Ministerul Educaţiei dacă vor vacanţe mai lungi, sau mai scurte
- Zeci de copii, terorizați de haita de câini de la o școală de lângă Capitală. Primarul din Snagov încă mai...
- Bolnavii de cancer mor cu zile în România, din cauza birocraţiei şi a nepăsării. Sau, sunt trimişi la Viena...
Pentru Ionel Trandafir, regulile s-au schimbat în timpul jocului. Deşi visul său era să aibă propria tipografie digitală, modificarea legii privind salariaţii-persoane cu handicap l-a făcut să renunţe la idee. Pentru el nu a mai fost rentabil, aşa că acum îşi vinde proiectul care a primit aprobare de la stat pentru câteva mii de euro. Iar internetul este plin de astfel de anunţuri.
- M-am văzut nevoit să gândesc ideea de a vinde, de a lăsa posibilitatea altei persoane de a continua cu ce am vrut noi să facem.
- Sunt deja persoane interesate?
- Absolut. Cred că am avut în jur de 20 de contacte.
Este doar unul dintre miile de români care şi-au pus bazele în programul Start Up Nation, dar au eşuat. "Noi am depus 42 de proiecte, din 42 au ieşit 42. Finanţare au primit doar două, prin credite puncte. Cele care sunt cu rambursare sau cerere plată. Deocamdată nu avem nicio decontare. Documentaţia, teoretic, este avizată. Aşteptăm să vedem în cât timp Guvernul va face plata."
Ilan Laufer, ministru pentru mediul de afaceri: "Avem 3.500 de credite punte aprobate de către bănci. O mică întârziere- minoră, a apărut la Fondul de Garantare şi Contragarantare.. Avem banii, aşteptăm documentele şi plătim. Ne pregătim să lansăm noua ediţie 2018, unde le vom permite tuturor celor care s-au înscris în 2017 şi nu s-au calificat inclusiv cei respinşi, le mai acordăm o şansă să se înscrie în program."
44.000 de euro ar fi trebuit să ajungă la fiecare beneficiar în parte. Unele voci spun că asta se va întâmpla abia după prima jumătate a acestui an. Pentru 2018 s-au alocat 700 milioane de lei credite de angajament.