Staţiunea Băile Băiţa din judeţul Cluj, scoasă la vânzare pe internet. Cât valorează fosta perlă a turismului balnear din România
Fostă staţiune celebră, de vânzare pe Internet. Se întâmplă în România și nici măcar nu este ceva nou. Staţiunea Băile Băiţa din judeţul Cluj, una dintre cele mai "vânate" înainte de '89, a trecut în ultimii ani prin mâinile a zeci de proprietari. Toţi au lăsat-o în paragină iar acum este din nou scoasă la vânzare.
De Alex Prunean la 23.03.2022, 10:30Doar în fotografiile vechi mai poate fi vazută astăzi splendoarea de odinioară a Băilor Băița, de lângă Gherla. Faima staţiunii, consierată cândva una dintre perlele turismului balnear de la noi din ţară, a apus de mai bine de 20 de ani. Aşa că a fost scoasă la vânzare.
Într-una din părţile staţiunii, simultan, 30 de pacienţi îşi tratau odinioară afecţiunile reumatice şi dermatologice care erau pline cu apă sulfuroasă, capătată direct din izvoarele de aici. Astăzi, ai nevoie de mult curaj doar pentru a te apropia de baza de tratament, pentru că acoperişul şi pereţii, au început să cadă. Radu Codorean a lucrat la Băile Băiţa mai bine de două decenii, până în anul 1995.
Radu Codorean: Era considerată una dintre staţiunile cele mai frumoase. Era tot timpul aglomerată. Ar putea reveni la viaţă, dar ar trebui să fie administrată de oameni pricepuţi şi cu bani.
De atunci, staţiunea a schimbat mai mulţi proprietari. Acum, ultimul dintre ei, un om de afaceri italian a scos-o la vânzare pentru 1,8 milioane de euro şi crede că va găsi clienţi dat fiind potenţialul zonei.
- Supermarketurile din Marea Britanie scot de la vânzare votca şi produsele fabricate în Rusia. „Suntem alături...
- Palatul Reginei Maria din Mamaia se întoarce la stat. Monumentul istoric a fost vândut ilegal în 2003
- Un nou act obligatoriu pentru cei care îşi vând maşina. Cumpărătorul va putea cere banii înapoi dacă nu îl...
Giani Calderon - om de afaceri: Acest proiect s-a desfăşurat în timpul pandemiei, am vrut să fac nişte vile, unde se putea face tratament intern. Noi începusem să demolăm, pentru a construi un nou hotel. De asta am rămas şi cu una şi cu alta. Fără structură veche şi fără hotel nou.
Reporter: Cum ar fi să refacă?
Localnic: Bine-ar fi. Pentru tineret mai mult, că noi suntem bătrâni, nu mai mergem.
Localnic: Foarte bine ar fi. Dacă ar vreun investitor în stare, foarte bine ar fi.
Întreaga staţiune se întinde pe 25 de hectare. Până de curând aici mai funcţionau câteva căsuţe în care puţinii turişti care se rătăceau prin zonă se puteau caza. Din cauza facturilor prea mari, au fost închise şi acestea. Cu toate acestea, localnicii speră că staţiunea o să-şi recapete cumva strălucirea de odinioară.