"Suntem deschiși să-i acceptăm printre noi". O fundaţie din Constanţa îi ajută pe tinerii cu nevoi speciale să-şi găsească un loc de muncă
Oamenii speciali merită lucruri speciale. La asta s-a gândit o fundaţie din Constanţa care şi-a propus să-i ajute pe tinerii cu nevoi speciale să-şi găsească un loc de muncă. Programul "angajarea asistată", derulat de specialişti cu experienţă pe piaţa muncii, este o noutate în România şi e menit să-i ajute pe românii cu dizabilităţi să devină activi şi să-şi găsească locul în societate.
De Redactia Observator la 14.09.2021, 08:47În România sunt peste 850.000 de persoane cu dizabilităţi. Dintre ei, doar 34.000 au un loc de muncă, potrivit Ministerului Muncii.
A fost greu sa-ti găsesti un loc de muncă?
Da. Greu sa gasesti un loc de munca potrivit.
Tânărul, care are 25 de ani, a vrut să fie maseur însă n-a găsit de lucru în domeniu. A avut noroc cu fundaţia care îi ajută pe tinerii cu dizabilităţi. Oamenii de aici evaluează aptitudinile celor ce vor să-şi găsească de muncă şi vorbesc apoi cu firmele interesate. Aşa i-au găsit tânărului un loc de muncă într-o pizzerie.
Îmi place foarte mult. Prepar materie pentru pizza.
Pentru un alt tânăr, aflat în ultimul an de liceu, fundaţia a găsit un loc de muncă la o fabrică de îngheţată.
Alina Sachelaru - fundatia Health Action Overseas România: Identificam ceea ce stie sa faca si poate sa faca si-i place sa faca, identificam locul potrivit persoanei respective.
Suntem deschiși să-i acceptăm printre noi
Mariana Mailat - angajator, fabrică de înghețată: Pentru noi este ceva nou, dar suntem deschiși. Suntem deschiși să-i acceptăm printre noi.
În străinătate, astfel de exemple nu sunt deloc rare, iar iniţiatorii proiectului speră ca ideea lor să îi inspire şi pe alţii. Mai ales că statul asigură anumite facilităţi fiscale firmelor care angajează persoane cu nevoi speciale.