Antena LIVE

Curs valutar

Video

Un deputat acuză că a fost discriminat de angajaţii unei bănci, din cauza faptului că este parlamentar

Viaţa de parlamentar vine cu privilegii, dar, mai nou, şi cu probleme. Un deputat susţine că a fost discriminat şi tratat ca un infractor într-o bancă din Galaţi, doar pentru că este parlamentar. A vrut să deschidă un cont, dar angajaţii băncii i-ar fi spus că, din cauza funcţiei, e nevoie de verificări amănunţite. Nici după aproape o săptămână nu a primit răspuns.

De la 20.02.2021, 20:46
WhatsApp
Vezi și:

Deputatul de Galaţi, Laurenţiu Gîdei, a vrut să deschidă un cont la bancă şi să îşi facă un card la o sucursală din oraş. 

Laurențiu Gîdei, deputat: Când m-a întrebat sursa veniturilor şi ocupaţia şi am spus "parlamentar", lucrurile s-au schimbat şi doamna a spus: În cazul dumneavoastră, trebuie să solicit acordul celor de la centrală, de la Bucureşti. Nicio problemă, durează mult? În mod normal, în jumătate de oră se finalizează. 

Doar că nu s-a finalizat nici după aproape o săptămână, atunci când parlamentarul s-a întors la agenţia bancară. I s-a spus doar că verificările continuă. Omul a renunţat şi la cont şi la card, dar vrea să ceară explicaţii oficiale: în ce constă, mai exact, verificarea unui demnitar? Şi de ce durează atât?

Laurențiu Gîdei, deputat: A fost o frustrare, sincer să vă spun, tocmai pentru că m-am simţit tratat ca un infractor. Parlamentarul ăsta e un infractor, trebuie să-l verificăm atent. 

Reprezentanţii băncii ne-au transmis că verificările sunt normale, iar banca trebuie să îşi ia toate măsurile pentru a cunoaşte clientela, mai ales persoanele "expuse public". 

Banca Naţională a României nu susţine anumite practici 

Banca Naţională a României susţine că, în ultima perioadă, unităţile bancare au căpătat şi alte obiceiuri. Cum ar fi suspendarea conturilor pentru cei care nu şi-au actualizat datele personale la timp, invocând norme şi decizii ale Băncii Centrale. Primul-viceguvernatorul Florin Georgescu a criticat măsurile. 

''Banca Centrală a trimis tuturor băncilor o notă (...), în care li se cere celor din bănci să nu mai dea vina aiurea pe BNR, să aibă o atitudine mai amiabilă cu clienții și să-i considere parteneri, nu potențiali teroriști.''

Astfel de atitudini ar fi interpretări exagerate ale directivei europene ce urmăreşte prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului. 

Bogdan Ocnaru
cont bancar banca nationala a romaniei deputat galati
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024