Ciclonul Nelson a măturat România. Zeci de copaci și stâlpi doborâți în București, peisaj apocaliptic lângă Craiova. La munte, vântul a lovit cu puterea unui uragan
Ciclonul Nelson, care a făcut cel puţin 11 morţi în Europa, s-a năpustit cu 100 de kilometri pe oră asupra României. Capitala a fost dată peste cap de rafale violente. Mai multe avioane au ratat aterizarea la Bucureşti. În oraş, oamenii abia s-au ţinut pe picioare. Zeci de copaci şi stâlpi de beton s-au frânt. Pompierii au fost asaltaţi cu apeluri de urgenţă. Iar un bărbat, care nu a apucat să se pună la adăpost, a ajuns la spital în comă. Din această dimineaţă, vântul se potoleşte, mai puţin la munte unde va atinge 90 kilometri pe oră.
De Redactia Observator la 03.04.2024, 08:19Rafalele năpraznice au adus pericol de moarte la Bucureşti. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care un copac uriaş este pus la pământ de vânt, aproape de Foişorul de Foc. Două maşini evită la limită trunchiul greu, dar alta este prinsă sub crengile groase. Ca prin minune, nimeni nu a fost rănit, dar mai multe automobile parcate au fost serios avariate.
Reporter: Cât timp aţi lăsat maşina aici?
Proprietar: 20 de minute. Am primit telefon, ţi-a picat pomul pe maşină.
Vijelia a dat peste cap şi transportul în comun din Bucureşti
- România, sub cod portocaliu de vijelii. Ciclonul care s-a năpustit cu 100 km/h asupra țării a ucis cel puţin 11...
- "Sarcina era ok, râdeam cu Maria". Tragedia gravidei moarte în spital, la Bacău, prin ochii soţului rămas de...
- "Închideți toate ferestrele şi nu treceţi pe lângă copaci şi panouri". Avertizarea IGSU pentru...
Şi în zona Dorobanţi, vijelia a pus la pământ un arbore. Copacul a picat pe o maşină parcată, iar acum proprietarul are de gând să dea Primăria în judecată. Vijelia a dat peste cap şi transportul în comun din Bucureşti, la ore de vârf, şi a pus în pericol sute de oameni. Un copac frânt de vânt a căzut chiar când trecea pe lângă el un tramvai plin cu pasageri.
Valentin Drăgan, vatman: Eram în timpul mersului şi am văzut copacul cum cade şi m-am speriat, am auzit o bubuitură puternică.
Norocul călătorilor a fost că arborele a rămas atârnat în firele de electricitate şi nu a zdrobit vagonul. Traficul a fost complet blocat zeci de minute. Alţi oameni au trecut razant pe lângă moarte când un stâlp de beton s-a prăbuşit cu câteva secunde înainte să treacă un troleibuz.
Vijeliile au făcut ravagii în Bucureşti: peste 130 de copaci au fost doborâţi şi 10 acoperişuri au fost distruse
Sub asaltul vântului nu au rezistat nici panourile publicitare. Bilanţul pagubelor arată cât de puternice au fost rafalele. Peste 130 de copaci au fost doborâţi şi 10 acoperişuri au fost distruse. Şi oamenii au reuşit cu greu să rămână în picioare.
Iar furtuna a adus necazuri şi pe pământ şi în aer.
Andreea Milea, reporter Observator: Rafalele puternice au rupt copaci din rădăcină şi au încurcat inclusiv traficul aerian. Mai multe aeronave au ratat aterizarea atat pe Aeroportul Otopeni cât şi pe Băneasa asa ca au survolat deauspra pistei pret de câteva minute.
Peisaj apocaliptic lângă Craiova: vântul puternic a ridicat cenuşa de la temocentrale
Vremea extremă a creat un peisaj apocaliptic lângă Craiova după ce a ridicat cenuşa de la temocentrale. Şoferii au mers aproape în orb prin nori de praf.
Vijelia a fost mai puternică decât orice adeziv folosit în construcţii.
A decojit, pur şi simplu, mai multe clădiri.
Diana Speretoiu, reporter Observator: La Targu Jiu, vântul puternic a desprins tencuiala decorativă de pe faţada unui bloc situat în centrul orasului si recent reabilitat. În zonă au intervenit şi pompierii să îndepărteze elementele de construcţie periculoase.
Unde nu au suflat rafale nebune, au fost diferenţe de temperatură de 18 grade Celsius de la o zi la alta. Localnicii din Baia Mare au trecut din nou la ţinuta de iarnă.
Bărbat în comă, după ce a fost izbit de structura unui solar spulberat de vânt
Vremea nemiloasă a făcut şi o victimă în Vrancea. Un bărbat de 51 de ani a ajuns în comă la spital, lovit de structura de lemn a unui solar spulberat de vânt.
Iar în Buzău, nu mai puțin de 6 incendii de vegetație uscată au izbucnit aproape în același timp. Vântul puternic, care a suflat cu peste 80 de km/h, a purtat scânteile și a întețit vâlvătaia. Cea mai grea misiune a pompierilor a fost pe dealurile din apropierea Vulcanilor Noroioși.
Aceste furtuni violente au fost aduse de ciclonul Nelson, care a traversat continentul de la nord la sud. Toată ţara a avut împânzită de avertismente meteo.
Vântul a atins viteza unui uragan, peste 120 km/oră
Rafale de până la 70 de kilometri pe oră au măturat jumătate de ţară - 22 de judeţe sub cod galben. Au rupt crengi şi au stârnit vârtejuri enorme de praf.
În alte 18 judeţe a fost avertizare cod portocaliu. Rafalele au ajuns la 85 de kilometri pe oră, au speriat localnicii şi au făcut pagube mari. Cel mai grav a fost la munte. Vântul a atins viteza unui uragan, peste 120 de kilometri pe oră, şi a frânt zeci de copaci.
Din această dimineaţă, vântul se potoleşte, mai puţin la munte unde va atinge 90 kilometri pe oră.
Ciclonul Nelson a făcut multe victime în Europa. Trei adulţi şi doi copii au murit striviţi de copaci în sudul Poloniei după ce vântul a atins viteze neobişnuite: 155 de kilometri pe oră.