Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mirela Vaida, despre cum își învață cei trei copii să se implice și să ajute: „Emoția binelui te salvează în orice moment al vieții tale!”

Prezentatoarea Acces Direct Mirela Vaida se alătură cu sufletul deschis proiectului ambiţios Ajut eu!, care revine pe 29 noiembrie, de la ora 14.00, la Antena 1, cu o nouă ediţie în care românii de pretutindeni au posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.

de Redactia Observator

la 25.11.2020 , 17:24

Mirela Vaida se alătură campaniei Ajut eu! Mirela Vaida se alătură campaniei Ajut eu!
  • Prezentatoarea TV se alătură proiectului Ajut eu!
  • Pe 29 noiembrie, când Antena 1 împlineşte 27 de ani de existenţă pe piaţa media, proiectul ambiţios Ajut eu! revine cu o nouă ediţie

”Noi toți putem ajuta, fiecare dintre noi are la rândul lui nevoie de ajutor, de un zâmbet, de un cuvânt bun, de o mângăiere, de a împărți, de exemplu cum se întâmplă în casa mea, orice dulce, orice măr sau orice jucărie, de a o împărți la trei. Pentru că a împărți bucuria se învață de mic, a împărți mâncarea, dulciurile, patul, ciocolata, pijamaua și chiar cadoul de Crăciun, se învață din copilăria timpurie. Eu, ca mamă a trei copii, cred că educația începe din aceste lucruri simple și frumoase. A ajuta, a iubi necondiționat, a face bine, a împărți și a fi generos, de aici cred că se nasc oamenii mari cu suflet cald și, cred eu, că emoția binelui te salvează în orice moment al vieții tale, așa că haideți împreună să ajutăm!”, îndeamnă Mirela Vaida.

După ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorinţe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit vremea ca noi visuri să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colţurile lumii, în cadrul galei Ajut eu!, difuzată pe 29 noiembrie, când postul Antena 1 împlineşte 27 de ani de existenţă pe piaţa media, începând cu ora 14:00.

Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Campanii » Mirela Vaida, despre cum își învață cei trei copii să se implice și să ajute: „Emoția binelui te salvează în orice moment al vieții tale!”