Video Cum îţi găseşti mai uşor chirie dacă deţii un animal de companie. Soluţia pentru românii care primesc refuzuri pe bandă rulantă
În ţara cu cele mai multe pisici din Europa, stăpânii animalelor de companie găsesc greu o locuinţă de închiriat. Proprietarii apartamentelor evită astfel de clienţi de teama stricăciunilor. Vestea bună este că există soluţii - un fel de CASCO pentru pisici şi căţei.
Ingrid Tîrziu, reporter Observator: Statisticile arată că 9 din 10 stăpâni ai animalelor de companie îşi găsesc greu sau foarte greu chirie. Teto, de exemplu, a fost la foarte multe vizionări până să convingă un proprietar că este un căţel cuminte.
Teto este prieten de companie, cum îi spune stăpânul lui, Cristian, care nu concepe să se despartă de el când se mută cu chirie. Deşi câinele este de talie mică, mulţi proprietari au refuzat să îl primească în apartamentul lor.
Cristian Ion, stăpânul lui Teto: În general oamenii sunt destul de speriaţi de acest lucru. Cam trei săptămâni mi-a luat să găsesc acest apartament, dar înainte de asta am primit multe refuzuri, am dat multe telefoane. Am mai locuit cu chirie şi m-am lovit de situaţia asta de fiecare dată.
Soluţii care îi pot linişti pe stăpânii de animale de companie
- Reguli noi pentru protejarea animalelor. Comisia Europeană schimbă condițiile pentru vânzarea câinilor și...
- Tot mai mulţi europeni îşi iau melci uriaşi africani ca animale de companie. La ce riscuri uriaşe se expun
- Studiu: Persoanele care au un câine sau o pisică sunt mai fericiţi şi pot fi scutiţi de boli
Cei care caută o locuinţă de închiriat pentru ei şi animalele lor de companie au o soluţie care îi poate linişti pe proprietari. Există asigurări pentru potenţialele daune provocate de câini sau pisici. Cea mai ieftină poliţă costă 300 de lei, dar există şi unele de peste 1.000 de lei, în funcţie de rasă, mărime şi gradul de risc.
Alexandra Durbacă, director asigurări: Putem să încheiem două tipuri de asigurări, fie să facem o poliţă de locuinţă şi să punem o clauză pentru animale, în cazul în care ne distruge bunuri din locuinţă, fie putem să optăm pentru o poliţă separată de răspundere civilă faţă de terţi, este dedicată câinilor până la limita maximă de 100.000 de euro pe an.
Agenţii imobiliari vin şi cu alte recomandări pentru chiriaşi
Agenţii imobiliari dau şi alte soluţii chiriaşilor cu animale de companie.
Sorin Oprea, manager agenţie imobiliară: Dacă sunt dispuşi, să-şi ia un angajament mai mare financiar. De obicei, proprietarii cer o lună plus o lună garanţie, noi le recomandăm chiriaşilor dacă au posibilitatea de a achita două luni garanţie sau trei luni garanţie.
"Nu mi se pare normal să nu pot să-mi iau animalul după mine doar pentru că mă mut în chirie", explică cineva. "Aş căuta pe cineva care ar accepta să primească şi animăluţe. Dacă le îngrijeşti, nu fac mizerie", adaugă altcineva.
Românii par dependenţi de animale de companie. Le găseşti în jumătate din gospodării - vorbim despre aproape patru milioane şi jumătate de pisici şi peste patru milioane de câini.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰