Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Delicatesa românească ce ajunge pe mesele elvețienilor și germanilor. Se vinde și cu 2.000 de euro

Sunt puţine crescătorii de sturioni în România, însă acum e o perioadă bună pentru ele. Producătorii români profită de absența exporturilor din Rusia și vând caviar sau chiar peşti întregi în cantităţi mult mai mari decât în alţi ani. Delicatesa ajunge în Elveția, Germania, Italia sau chiar Belgia.

de Redactia Observator

la 31.03.2023 , 08:02

Patru tone de nisetru siberian vor face drumul din Santăul Mic, Bihor, până în Elveţia. Două bazine din lacul de şapte hectare au fost golite de data asta. Nisetrul siberian e o specie de sturion, în care 30% din greutatea unei femele e reprezentată de icre. Două zile va dura drumul până în Elveţia.

Michael Thomas, șofer: Când e foarte cald şi apa e caldă e foarte dificil, dar în acest moment e un timp perfect pentru a transporta peştii.

Sancţiunile impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina au blocat mare parte din exporturi, aşa că producătorii români profită şi vând mai mult decât oricând spre pieţele din vestul Europei.

Vezi și

Michael Thomas, șofer: În trecut importam peşte din Rusia, dar acum, din cauza războiului, e foarte dificil.

Pe acelaşi subiect

Fiecare sturion ascunde o comoară

Mariana Suciu, administrator fermă piscicolă: Anul trecut am vândut în jur de 5 tone, însă anul acesta a crescut cererea de 4, 5 ori. 25 de tone în primele 3 luni şi cu siguranţă o să vindem încă pe atât. 

Fiecare sturion ascunde o comoară - icrele negre. Sturionii au o cantitate suficientă de icre abia când ajung la 8 ani - sau 15 ani, pentru cele mai valoroase exemplare.

Mariana Suciu, administrator fermă piscicolă: În jur de 80% a crescut cererea pentru femele la export. Azi exportăm nisetrul siberian, femele cu caviar. Femelele se vând cu 30 de euro, iar caviarul ajunge undeva până la 2 mii de euro.

Cum în România e prohibiţie la pescuit de sturion, exporturile pleacă exclusiv din crescătorii. În trecut, țara noastră era în topul exportatorilor de caviar din lume, după Iran şi Rusia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri economice » Delicatesa românească ce ajunge pe mesele elvețienilor și germanilor. Se vinde și cu 2.000 de euro