Fructul rezistent la secetă care a devenit o mină de aur pentru un fermier. Îi aduce câştiguri de 185.000 €/an
Un fermier a reuşit să transforme cultivarea unui fruct exotic într-o afacere care îi aduce venituri de sute de mii de euro anual. Bărbatul a pornit afacerea alături de familia sa cu 9.000 de răsaduri plantate pe un teren de aproximativ 1,2 hectare.
Fructul dragonului, cunoscut şi sub denumirile de pitaya sau para-capşună, a devenit tot mai popular în India în ultimii ani. Este apreciat pentru beneficiile sale asupra organismului şi pentru faptul că poate fi cultivat inclusiv pe terenuri degradate, având nevoie de cantităţi relativ mici de apă.
Mahesh Asabe, fondatorul Rukmini Farms and Nursery din Solapur, statul Maharashtra, a reuşit să transforme această cultură într-o afacere profitabilă. Potrivit NDTV, recolta generează în prezent venituri anuale de aproximativ 185.000 de euro.
De-a lungul anilor, ferma familiei s-a extins de la 1,2 la 24 de hectare, iar pe terenurile cultivate se găsesc acum mai multe soiuri de fructul dragonului, dar şi alte specii de pomi fructiferi.
Cum a început afacerea cu fructul dragonului
Mahesh provine dintr-o familie de agricultori din satul Akola, situat în regiunea Solapur. A absolvit studii universitare de inginerie agricolă, obţinând ulterior şi o diplomă de master în inginerie agricolă şi procesarea alimentelor.
Familia sa cultiva iniţial plante agricole tradiţionale, precum porumbul. Schimbarea a venit în perioada 2013-2014, când tatăl lui Mahesh a citit despre fructul dragonului şi a decis să încerce cultivarea acestuia. L-a atras în special faptul că plata necesită puţină apă că crească, inclusiv în regiuni secetoase.
Familia a comandat aproximativ 9.000 de răsaduri din Bangladesh, investiţia iniţială ridicându-se la aproximativ 9.200 de euro. Mahesh a povestit pentru Startup Pedia că familia sa s-a numărat printre primii agricultori din statul Maharashtra care au început să cultive acest fruct exotic.
Prima recoltă a fost obţinută în perioada 2015-2016, când ferma avea o suprafaţă de doar 1,2 hectare. Producţia a ajuns la aproximativ cinci tone pentru fiecare hectar cultivat. Vânzarea fructelor le-a adus atunci venituri de 4.600 de euro, la un preţ echivalent cu aproximativ 0,31 euro/kg.
Până în 2017, familia reuşise să vândă fructul dragonului la preţuri mult mai mari, între 1,40 şi 2,30 euro/kg.
A învăţat tehnici agricole în Israel şi Vietnam, apoi le-a aplicat la propria fermă
În aceeaşi perioadă, Mahesh a participat la un program de pregătire de 45 de zile în Israel, în cadrul studiilor sale. Acolo a învăţat tehnici moderne de gestionare a apei, metode agricole şi modalităţi de utilizare a tehnologiei pentru creşterea producţiei.
În 2018, fermierul a călătorit şi în Vietnam, unde a studiat practicile locale de cultivare a fructului dragonului.
După întoarcerea în India, a început să aplice cunoştinţele acumulate. A amenajat parcele demonstrative pe care a testat şi prezentat diferite tehnici de cultivare. Pentru a îmbunătăţi gestionarea apei, fermierul a instalat sisteme de irigare prin picurare şi a amenajat iazuri. Totodată, a mecanizat o parte dintre activităţile agricole obişnuite, inclusiv îndepărtarea buruienilor.
Ferma produce acum 200 de tone de fructul dragonului pe an
În prezent, Mahesh administrează Rukmini Darms, o fermă agricolă întinsă pe 24 de hectare, unde cultivă mai multe soiuri de fructul dragonului, dar şi rodii, anona şi guava.
Producţia anuală de fructul dragonului ajunge la aproximativ 200 de tone, iar veniturile obţinute exclusiv din vânzarea acestuia se ridică la aproximativ 116.000 de euro.
Dacă luăm în calcul şi celelalte fructe cultivate pe terenurile fermei, cifra de afaceri anuală ajunge la aproximativ 185.000 de euro.
