Germania va intra în recesiune anul viitor: economia se va contracta cu 0,7%, estimează Institutul IfW din Kiel
Două dintre principalele institute economice din Germania şi-au revizuit în scădere estimările privind ritmul de creştere care va fi înregistrat anul următor de cea mai mare economie a Europei, avertizând că preţurile mari la energie provocate de războiul din Ucraina îşi vor face simţite efectele, transmite Reuters.
Institutul IfW din Kiel a prognozat joi că economia germană se va contracta cu 0,7% în 2023, o modificare de poziţie cu 180 de grade faţă de prognozele din luna iunie, care mizau pe un avans de 3,3%. Separat, institutul RWI din Essen şi-a redus şi el semnificativ prognozele privind avansul economiei germane în 2023, dar mizează în continuare pe o creştere economică de 0,8%, în timp ce anterior miza pe un avans de 2,7%.
Previziuni sumbre pentru economia Germaniei
În ceea ce priveşte situaţia din acest an, cele două institute se aşteaptă în continuare la o creştere pozitivă a economiei germane, dar nu la fel de puternică precum estima anterior, reducându-şi previziunile până la 1,4%, respectiv 1,1%. De asemenea, IfW şi RWI, care fac parte din cele cinci institute economice care consiliază Guvernul german, şi-au majorat semnificativ prognozele de inflaţie pentru acest an, citând creşterea preţurilor la energie.
IfW a anunţat că inflaţia ar urma să ajungă la 8% în acest an şi la 8,7% anul următor, în timp ce RWI prognozează că inflaţia va ajunge la 7,3% în 2022, pentru a reveni la 3,5% în 2023. "Recentul salt al preţurilor la electricitate şi gaze va reduce în mod semnificativ puterea de cumpărare a gospodăriilor private şi va conduce la un declin în cheltuielile consumatorilor privaţi", a subliniat IfW, potrivit Agerpres.
Guvernul german a dezvăluit duminică un plan care prevede cheltuieli de 65 de miliarde de euro pentru a proteja consumatorii şi companiile de efectele inflaţiei galopante. Ultimul pachet duce la 95 de miliarde de euro sumele alocate de Berlin pentru măsuri de protecţie împotriva inflaţiei de la debutul războiului din Ucraina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰