Video Soluții disperate luate în calcul de europeni, după ce Putin a închis robinetul de gaze: duş la sală şi cină doar la lumina lumânărilor
Mai multe cine la lumina lumânărilor, duş la sală şi încărcarea telefonului la muncă. Sunt printre soluţiile disperate pe care le iau în calcul europenii, ca să treacă mai uşor iarna. Preţul gazelor a crescut azi cu 30%, după ce, în weekend, Rusia a anunţat că livrările către Germania, prin conducta Nord Stream 1, rămân oprite pe termen nelimitat. Comisia Europeană a anunțat că pregătește "o intervenție de urgență" pentru a limita creșterea facturilor.
În această dimineaţă, la hub-ul de la Amsterdam, locul unde se stabileşte preţul de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţia pentru un Megawatt/oră a urcat la 272 de euro, una dintre cele mai mari creşteri de pe o zi pe alta, din ultima perioadă. Este o urmare a opririi livrărilor de gaze prin conducta Nord Stream 1. Rusia oprise gazoductul pentru lucrări de reparaţie încă de săptămâna trecută, dar acum spune însă că îl va ţine închis pe perioadă nedeterminată, şi dă vina pentru Europa pentru asta.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: "Problemele de aprovizionare (n.r. cu gaz) au apărut din cauza sancţiunilor, care au fost impuse ţării noastre de către state occidentale, inclusiv Germania. Alte motive care ar crea probleme cu pomparea gazului nu există."
Comisia Europeană ia în calcul plafonarea gazelor
Pentru a face faţă unei ierni fără gaze de la ruşi, Comisia Europeană ia în calcul acum un plan de urgenţă, care ar urma să plafoneze preţul gazului folosit pentru producerea curentului, sau scoaterea temporară a centralelor electrice pe bază de gaze naturale din actualul sistem UE de stabilire a preţurilor electricităţii.
Paolo Gentiloni, comisar european pentru economie: "Să facă Putin încă un pas spre tăierea aprovizionării cu gaz? Ar fi o încălcare a contractelor, toată lumea speră că nu se va întâmpla acest lucru. Dacă se va întâmpla, este clar că vor exista consecinţe, dar este clar şi că ne pregătim de luni de zile pentru acest risc, aşa că nu trebuie să îl subestimăm, dar, cu siguranţă, nu ne vom lăsa intimidaţi."
Germania a anunţat un nou pachet de măsuri de ajutor pentru populație în valoare de 65 de miliarde de euro, care cuprinde plafonarea preţului energiei electrice, un bonus de 300 de euro pentru plata facturilor la utilităţi, pentru toţi angajaţii şi pensionarii, şi un ajutor de 200 de euro pentru studenţi.
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: "Germania este unită în această perioadă dificilă. Vom trece prin asta împreună, ca ţară."
Ce sfaturi oferă internauții celor care vor să își reducă cheltuielile?
Autorităţile se pregătesc însă pentru proteste ca în timpul crizei din 2008. În Marea Britanie, a apărut deja o mişcare de protest prin care oamenii sunt îndemnaţi să nu-şi plătească facturile. Louise, semnatar "Don't Pay UK": "În primul rând, nu e ca şi cum încalci legea. Ai dreptul să amâni plata, dacă îţi doreşti asta. Nimeni nu te va trimite la închisoare."
Cei care nu vor însă să fie rău-platnici caută soluţii să facă economie. Pe TikTok au apărut numeroase clipuri în care oamenii se sfătuiesc cum să aibă facturi mai mici. "Sfat pentru a-ţi economisii banii: fă duş şi spală-te pe cap la sală, dacă ai abonament."
Tot pe reţelele sociale au apărut şi reţete de gătit, care să nu dea peste cap bugetul casei. Probleme sunt însă în toate sectoarele. Proprietarii pub-urilor spun că o halbă de bere ar putea ajunge să coste 20 de lire, iar patronul unui restaurant estimează că facturile pe care le va plăti în viitor vor creşte cu 22.000 de lire sterline pe an, o sumă care îi distruge afacerea.
James Allcock, proprietar restaurant: "Mă simt ca trupa de pe Titanic sau ca şi cum rearanjez şezlongurile ca să nu se scufunde vasul."
În Italia, patronii de restaurante şi baruri se plâng că facturile s-au triplat în ultimul an, şi, într-o mişcare de protest la nivel naţional, au început să le afişeze în vitrine. Spun că dacă lucrurile vor continua aşa, vor închide lumina, iar clienţii lor vor fi nevoiţi să ia cina la lumina lumânărilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰