Video Investiția uriașă care atrage tot mai mulți turiști pe litoralul românesc. Tot confortul e la un click distanță: "E mult mai simplu"
Confort, relaxare şi toate serviciile la îndemână, dacă se poate. Asta îşi doresc românii în vacanţă la malul mării. Pe unele plaje, turiştii îşi pot comanda băutură şi mâncare de pe telefon. Comanda vine direct la şezlong, iar plata se face tot la o simplă apăsare de buton. Sunt soluţii şi dacă rămâneţi fără baterie: încărcătoare de telefon direct pe nisip. Iată cum arată plajele româneşti unde tehnologia e la ea acasă.
Simplu şi uşor. Turiştii care vin pe această plajă modernă din Mamaia Nord pot comanda şi plăti cu telefonul, direct de pe şezlong. Aplicaţia este nouă şi unică pe litoralul românesc. "Când li se face sete pot intra, îşi pot adăuga un espresso în coş, dacă vor şi o limonadă, pe urmă au coşul, limonadă şi espresso, plătesc cu card, pot adăuga şi tips şi confirmă comanda", explică Iulian Tache, administrator plajă.
"Nu mai aştepţi să vină un ospătar la tine să îşi ceară comanda, să se întoarcă. E mult mai simplu aşa. Intri în aplicaţie, îţi iei ce vrei şi în 5 minute vine", spune un turist. "Scanezi codul QR şi intri pe site, pui ce vrei să iei şi vine comanda. E foarte simplu de folosit şi foarte practic", adaugă altcineva.
La baruri se plătește foarte simplu
La fel de simplu şi modern se plăteşte şi la beach bar. "Telefon, ceas, mai sunt şi carduri, oricum by default aveau 80% card. Să nu ne hăituie autorităţile cum ne hăituie permanent, imaginându-se că noi suntem nişte hoţi, am zis că mai bine decât să fie card only", spune Mihai Spanțoveanu, administrator plajă.
Turiştii nu trebuie să îşi facă griji nici dacă rămân fără baterie la telefon.Toate gadgeurile se pot încărca wireless, gratuit, direct de pe plajă. "Să oferi WIFI pe plajă înseamnă o investiţie foarte mare. Sunt 4 puncte de acces care creează un perimetru şi oferim pe toată plaja WIFI", adaugă Iulian Tache, administrator plajă.
Facilităţi moderne şi pentru iubitorii sporturilor de apă
Iar semnalul este atât de bun încât turiştii pot ţine chiar şi conferinţe de aici. Facilităţi moderne sunt şi pentru iubitorii sporturilor de apă. Turiştii au la dispoziţie o staţie meteo şi o cameră video pe care le pot accesa de acasă, pentru a vedea care sunt condiţiile pe plajă.
"E un link la noi pe site, intră şi pot mişca de acasă, de pe telefon, camera şi pot vedea condiţiile meteo pentru kite şi surf", spune Iulian Tache, administrator plajă. "Dacă vrei să faci kite surfing, te anunţă imediat staţia că a început vântul şi nu pierzi vântul", explică un turist.
Tot de acasă, turiştii îşi pot rezerva şi plăti şezlongul sau cortul de pe plajă. "Avem aici harta plajei, e ca la cinematograf. Pot să aleagă şezlong sau cort. Aici e apa, aici e barul, avem volei şi kite. Rezervare de acasă, din patul lor propriu", explică Enya Genes, reprezentant plajă.
Preţul pentru un şezlog pe această plajă modernă este 50 de lei, în timpul săptămânii, şi 90 de lei în weekend.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰