Seceta va scumpi mâncarea cu aproape 15%, avertizează agricultorii
Seceta va scumpi mâncarea. Este avertismentul agricultorilor, care şi-au văzut recoltele distruse de soare. Pentru că producţia ar putea scădea la jumătate faţă de anul trecut, vom mânca mai mult de la străini.
Seceta va scumpi mâncarea. Este avertismentul agricultorilor, care şi-au văzut recoltele distruse de soare. Pentru că producţia ar putea scădea la jumătate faţă de anul trecut, vom mânca mai mult de la străini. Deja importurile de legume au depăşit de 12 ori exporturile, în primele luni ale anului.
Câmpurile de porumb din Călăraşi ar fi trebuit să fie astăzi verzi, cu plante de jumătate de metru. Sunt, în schimb, uscate ca deşertul.
EMIL DUMITRU, preşedinte Federaţia Pro Agro
Nu se estimează că vor veni ploi în zona noastră şi practic, aici, investiţia de peste 2.000 de lei pe hectar este compromisă.
Anul trecut, ţara noastră a produs peste 14 milioane de tone de porumb. Anul acesta, agricultorii estimează că producţia va scădea chiar şi la jumătate. Asta pentru că, în sudul ţării, din cauza secetei, majoritatea plantaţiilor de porumb sunt distruse.
Şi grâul este compromis. Dacă, anul trecut, am produs aproape 10 milioane de tone, pentru această toamnă previziunile sunt sumbre.
Mai puţină recoltă autohtonă înseamnă, automat, mai multă mâncare de la străini.
EMIL DUMITRU, preşedinte Federaţia Pro Agro
Clar că dacă vor fi cheltuieli suplimentare, se vor regăsi în preţ către consumatorul final. Este logic, pentru că suntem într-o piaţă concurenţială.
Cu aproximativ 15% s-ar putea scumpi mâncarea de la toamnă, estimează specialiştii. Deja importăm aproape jumătate din carnea de porc de pe piaţă, adică 250.000 de tone. Legume aducem de la străini aproape 800.000 de tone, iar fructe - peste 1,2 milioane de tone, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Recoltele ar putea fi, totuşi, salvate, dacă ar exista irigaţii. În judeţul Călăraşi, cu Dunărea la doar un kilometru, culturile de cereale se usucă pentru că sistemul de alimentare cu apă a fost distrus şi vândut, pe bucăţi, la fier vechi.
EMIL DUMITRU, preşedinte Federaţia Pro Agro:
În loc să fie plin cu apă şi fermierii să irige, arată aşa cum arată, plin de buruieni, cu conductele furate.
În prezent, putem iriga în jur de un milion de hectare, de trei ori mai puţin decât acum 30 de ani. Suprafaţa s-ar putea dubla până în anul 2020, promite ministerul Agriculturii. Până atunci, ne aşteaptă însă luni întregi de secetă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰