Nelu Tătaru, despre momentul redeschiderii școlilor: "Nu ne grăbim!"
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că autorităţile nu se vor grăbi cu o decizie legată de redeschiderea şcolilor, întrucât au văzut din experienţa Franţei, care a deschis parţial şcolile că ”primele semne nu sunt încurajatoare”.
- Starea de urgență din România se termină pe 15 mai.
- Elevii nu știu deocamdată când se pot întoarce la școală.
Nelu Tătaru a declarat, duminică, pentru Libertatea, că urmăreşte cifrele care arată evoluţia pandemiei în România şi, în funcţie de acestea, se va lua o decizie cu privire la redeschiderea şcolilor.
”Un sfert din toţi cei bolnavi de COVID-19 sunt în Suceava şi avem datoria să evităm naşterea unor noi focare. De aceea nu ne grăbim cu o decizie legată de şcoli. (…) Am vorbit chiar sâmbătă în Franţa, care a redeschis parţial şcolile, şi au apărut deja cazuri de infectare şi în rândul copiilor, şi în cel al cadrelor didactice. Primele semne după redeschidere nu sunt încurajatoare. Vom vedea”, a spus Nelu Tătaru.
Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că decizia de redeschidere a şcolilor va fi luată în funcţie de contextul epidemiologic şi de capacitatea de a reduce la maxim orice risc de îmbolnăvire a copiilor.
În repetate rânduri, însă, premierul a afirmat că anul şcolar va fi încheiat, iar elevii din anii terminali vor putea susţine examenele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰