Video Şcolile şi grădiniţele care vor fi închise luni, 25 martie. Invazie de ploşniţe în mai multe unităţi de învăţământ din Capitală
E alertă de ploşniţe în Capitală. Toate şcolile şi grădiniţele din Sectorul 5 vor fi închise luni pentru dezinsecţie, astfel că Ministerul Educaţiei a decis suspendarea cursurilor.
Mădălina Iacob, reporter Observator: Închise vor fi 55 de instituții de învăţământ, 9 licee, 25 de școli, 20 de grădinițe și o școală specială în dată de 25 martie, adică luni, de Bună Vestire. Se vor face două dezinsecţii, una mâine seară, după ce copiii şi profesorii vor elibera clădirile, și încă una duminică. E nevoie de 36 până la 48 de ore pentru a aerisi și a curăţa spațiile până când școlile să fie din nou deschise.
Se întâmplă asta după ce în două școli din sectorul 5, am primit și noi sesizări la Observator săptămâna trecută, părinţii au reclamat că ar există ploșnițe acolo. Directorii spun că s-au făcut deja trei dezinsecţii. Azi, primarul Sectorului 5 a cerut ministrului Educației aprobare pentru curățenie în toate școlile pentru a-i feri pe copii de orice eventual pericol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰