Doi dintre cei trei turiști dispăruți de 7 zile în Munţii Făgăraş au fost găsiți. Raed Arafat susține că turiștii ar fi fost surprinși de o avalanșă
Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat, marți, că a fost găsit unul dintre cei trei turiști dispăruți de 7 zile în Munţii Făgăraş.
Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat, marți, că a fost găsit unul dintre cei trei turiști dispăruți de 7 zile în Munţii Făgăraş.
Update ora 19:00 - Echipele de salvare plecate în căutarea celor trei turiști dispăruți au găsit un al doilea membru al expediției.
Potrivit primelor informații, și acesta este decedat.
Update ora 17:40 - Raed Arafat a declarat că cel mai probabil cei trei turiști au fost surprinși de o avalanșă și că este greu să se ajungă în zonă, chiar și cu elicopterul.
"Nu se poate ajunge nici cu elicopterul, pentru că se poate declanşa o nouă avalanşă. Vom decide împreună cu salvamontiştii cum vom proceda pentru recuperare. Din informaţiile pe care le avem, cei trei turişti ar fi fost surprinşi de o avalanşă. Este un risc foarte mare de avalanşe", a spus Raed Arafat.
Arafat a precizat că turistul a fost localizat în Valea Sâmbetei, cu ajutorul unui elicopter.
”Una dintre cele trei persoane rătăcite în Munţii Făgăraş a fost identificată. Cel mai probabil, aceasta este decedată”, a spus Arafat.
Trei turişti din Iaşi au dispărut în urmă cu 7 zile în Munţii Făgăraş. Echipele de intervenţie au fost masiv mobilizate, în urma constituirii unei celule de criză, la Brașov.
Cei trei turişti sunt originiari din Iaşi. Este vorba despre un tânăr de 18 ani, Octavian, şi tatăl său, Petru, şi de un prieten al familiei.
Cei trei au pornit pe 30 martie într-o expediţie de 10 zile.