Video "Am ajuns și eu cu tricoul jos și cu chiloții jos". Fostele studente ale lui Alfred Bulai, îndemnate să dezvăluie abuzurile
Una dintre fostele studente care îl acuză pe Alfred Bulai de hărţuire sexuală a fost audiată, astăzi, de poliţişti. În paralel, Comisia de Etică de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative s-a întâlnit azi-dimineaţă, dar nu l-a putut audia pe profesorul acuzat. În schimb, 30 de dascăli au semnat o petiţie, prin care cer să fie anchetat şi prodecanul Marius Pieleanu.
Peste cinci sute de studenţi au cerut, într-o scrisoare deschisă, să fie audiat profesorul Bulai. Între timp, mărturiile curg la Poliţie. Cătălina Tăbăcaru a dat astăzi declaraţii şi îndeamnă toate victimele să rupă tăcerea.
"Nu există prea târziu. E important să vorbim, eu încurajez toate femeile care au trecut printr-o situaţie similară să vină în speranţa că se poate contrui un caz şi ca lucrurile astea să se poată evita în viitor", a declarat Cătălina Tăbăcaru, victimă.
Cătălina este una dintre fostele studente ale lui Alfred Bulai care a avut curaj să vorbească public despre practicile profesorului.
"În anul doi, repetând practica, am ajuns şi eu cu tricoul jos şi cu chiloţii jos. Toţi am participat la o piesă de teatru improvizată. La final mi-a cerut să rămân. E foarte ciudat, pentru că următorul lucru pe care mi-l amintesc este faptul că eram dezbrăcată în faţa lui şi el era pe un fotoliu. Discuţia s-a purtat despre cum mă simt eu in momentul ala si dacă vreau să se dezbrace si el şi i-am spus că nu vreau", a povestit Cătălina Tăbăcaru.
- Victimele abuzurilor de la facultate, fără apărare. Nu pot face sesizări anonime şi sunt judecate chiar de agresori
- Curg reclamațiile pe numele lui Marius Pieleanu. Reacția Mihaelei Miroiu, profesoara acuzată că știa despre...
- Curg reclamațiile pe numele lui Marius Pieleanu. Reacția Mihaelei Miroiu, profesoara acuzată că știa despre...
- Marius Pieleanu pleacă de la SNSPA. Reacția sociologului la acuzațiile de abuz sexual: "Sunt supus unui linşaj...
- Cine este Marius Pieleanu, al doilea profesor de la SNSPA acuzat de abuz sexual: "O făcea pe faţă, urât de tot"
Profesorul Alfred Bulai a cerut astăzi Comisiei de Etică un răgaz de 30 de zile ca să îşi pregătească apărarea, conform surselor Observator.
Până acum, Comisia de Etică a primit nouă sesizări din partea studentelor şi una de la rectorat împotriva lui Alfred Bulai. În faţa aceleiaşi comisii ar putea ajunge şi profesorul Marius Pieleanu, acuzat de mai multe studente că le-a hărţuit sexual.
Zeci de profesori de la SNSPA cer să fie cercetat și Marius Pieleanu
Peste 30 de profesori de la SNSPA cer Comisiei de Etică, printr-o scrisoare, să-l cerceteze şi pe profesorul Marius Pieleanu. Asta după ce mai multe studente au avut plângeri la adresa lui Pieleanu. Cel mai probabil, în următoarele zile, comisia va stabili dacă e necesar ca acesta să vină în faţa lor pentru explicaţii.
Contactat de Observator, profesorul şi sociologul Marius Pieleanu nu a vrut să dezvolte subiectul.
- Reporter: Aţi făcut vreodată avansuri sexuale studentelor?
- Marius Pieleanu: Doamnă, deja discutăm lucruri care sunt de natură de a nu mai fi disponibil. Nu am niciun fel de cunoştinţă despre această scrisoare. Dacă ea există, atunci să îşi urmeze cursul legal. Ceea ce eu ştiu este că acum când vorbim nu există niciun fel de reclamaţie despre propria persoană. Repet, nu există niciun fel de reclamaţie asupra mea.
Cu toate acestea, colegii lui insistă.
"Inițierea cu celeritate a unei cercetări referitoare la acuzațiile aduse domnului Marius Pieleanu este la fel de necesară precum cea declanșată în privința domnului Alfred Bulai", se arată în scrisoarea profesorilor de la SNSPA.
"Comisia trebuie să facă lumină în aceste reclamaţii care i s-au adus colegului meu şi reclamaţiile sunt extrem, extrem de jenante", a declarat Andrei Țăranu, profesor şi semnatar scrisoare.
Procurorii care anchetează infracţiunea de folosirea a funcţiei în scop sexual nu au pus pe nimeni sub acuzare încă. În urma apelului lor public, în care cereau informaţii despre cazurile de hărţuire sexuală de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, au primit 21 de e-mailuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰