Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Amenzi uriaşe pentru cei care nu îndepărtează țurțurii de pe acoperișuri: "E periculos. Pică zăpadă si picură şi s-a făcut gheaţă"

Episodul de iarnă şi temperaturi scăzute a luat o pauză zilele trecute, însă zăpada depusă pe clădiri care a început să se topească a favorizat formarea ţurţurilor. Un pericol, mai ales pentru pietoni, pentru că o dată ce temperaturile cresc, ţurţurii şi zăpada de pe clădiri pot cădea oricând. Proprietarii sunt obligaţi să le îndepărteze, iar dacă nu o fac... amenzile sunt destul de mari. 

de Redactia Observator

la 27.01.2024 , 11:06

Încălzirea face ca gheaţa să se desprindă, iar zăpada şi ţurţurii de gheaţă formaţi pe acoperişurile clădirilor pot face oricând victime. Pietonii merg cu teamă pe lângă clădirile din Capitală. 

Localnic: Chiar este periculos. Faptul că pică zăpadă si picură si s-a făcut gheaţă si alunecăm si nu curăţă nimeni  în faţa portilor. Eram super atentă si cu copiii si mă tot uitam să nu ne cadă ceva in cap, să nu alunecăm. 

Reporter: Cum vi se pare? Periculos pentru dvs, pentru trecători?

Vezi și

Localnic: Sigur! Că suntem obligati să mergem pe carosabil şi pe carosabil ştiti cat de aglomerat este. Cade zăpada pe trotuar, cu ţurţuri.

Localnic: Ar trebui să avem grijă în fiecare zi cand mergem si să ne uităm, eventual, la doua, trei minute in sus să nu fie vreun incident

Proprietarii sau administratorii clădirilor sunt obligaţi prin lege să îndepărteze zăpada sau ţurţurii care ar putea pune în pericol viaţa trecătorilor. În cazul unor accidente, tot ei sunt răspunzători. 

"Pentru unii proprietari de clădiri mai simplu a fost să atentioneze pietonii că există pericol, în loc să il indepărteze. "Atenţie, cade zăpada" este unul dintre afisele puse in faţa unui hotel din sectorul 2 al Capitalei", relatează Ana Grigore, reporter Observator.

Acolo unde nu ajung, deţinătorii pot apela la echipajele speciale. 

Eduard Ştefan, ISU IF: Pompierii intervin doar in situaţii de urgenţă când este pusă in pericol viaţa cetăţenilor si in care înălţimea imobilelor nu permite îndepărtarea acestora de către proprietari  sau administratori

Cei care nu curaţă ţurţurii sau zăpada pot primi amenzi

Alexandra Olăneanu, purtător de cuvânt poliţia locală sector 2: În cazul persoanelor fizice, amenzi de la  200 de lei la 1000 de lei iar în  cazul persoanelor juridice, de la 500 de lei la  2500 de lei 

Pentru pagubele produse in cazul masinilor avariate de ţurţurii sau zăpada căzută pot fi acoperite prin poliţele CASCO, însă în lipsa unei astfel de poliţe, păgubitul poate solicita in instanţă contravaloarea reparaţiilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Amenzi uriaşe pentru cei care nu îndepărtează țurțurii de pe acoperișuri: "E periculos. Pică zăpadă si picură şi s-a făcut gheaţă"