Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Au fost reluate căutările tânărului dispărut de două zile în apele Jiului. Laurențiu este în continuare de negăsit

Căutările tânărului de 28 de ani dispărut de duminică seară, după ce a căzut din barcă în apele Jiului, au fost reluate în această dimineaţă. Intervenția este în desfășurare, la fața locului acționează două echipaje de pompieri cu două bărci pneumatice cu motor, dar și scafandri.

de Veronica Micu

la 08.06.2021 , 15:29

Natalia şi Lauranţiu s-au câsătorit vineri, cu două zile înainte ca tânărul să fie înghiţit de ape Au fost reluate căutările tânărului dispărut de două zile în apele Jiului. Laurențiu este în continuare de negăsit - Facebook

După ce, ieri, căutările au avut loc pe o distanță de aproximativ 5 kilomteri în aval, pe o suprafaţă de 250.000 metri pătrați, la intervenţie participând un ofițer, 11 subofiţeri cu trei autospeciale de intervenție și două barci, astăzi, operaţiunea se desfăşoară în zona barajului de la Vârț și în aval.

Mihai Laurenţiu Beuran are 28 de ani. Tânărul s-a căsătorit vineri, cu două zile înainte să se întâmple nenorocirea. Ieri, soţia lui Natalia, care este însărcinată, a făcut un apel pe pagina ei de Facebook, rugându-şi prietenii să se roage pentru ca soţul ei să fie găsit în viaţă.

"Vă implor, rugați-vă pentru soțul meu să îl găsească în viaţă. Din ultimele mele puteri, vă impor rugați-vă pentru el", a scris Natalia pe Facebook, ieri dimineaţă.

Articolul continuă după reclamă

Astăzi, tânăra a revenit cu un alt mesaj cutremurător: "Sufletul meu și inima mea, totul meu. TE ROG DOAMNE Dumnezeule sa fie bine pentru copilul nostru. Doamne da sa fim din nou 3. Soțul meu, știu ca trăiești, știu ca nu ne lași singure, știu ca Dumnezeu te va aduce lângă noi. Ultima mea putere e sa ma asculte Dumnezeu, sa îmi ajute soțul sa se întoarcă la mine și la copil. Tot ce iubesc ești tu și copilul nostru, nu îmi vad viata fără unul din voi. Doamne, vreau sa îți fie mila de noi și sa ne lași sa fim fericiți lângă copilul nostru...Dorința asta o am".

Pe acelaşi subiect

Reamintim că, la această oră este în desfăşurare o operaţiune căutare în localitatea Vîrț, judeţul Gorj, după ce un tânăr de 28 de ani, Mihai Laurenţiu Beuran, din Târgu Jiu, s-a dezechilibrat și a căzut, duminică seara, dintr-o barcă, în râul Jiu, în zona barajului.

Tânăr căutat în râul Jiu, după ce a căzut din barcă

Duminică seară, agenți din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că două persoane au căzut dintr-o barcă în râul Jiu, în zona barajului din localitatea Vîrț. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că duminică seară, doi bărbați de 28 și 35 de ani, ambii din Târgu Jiu se plimbau cu o barcă pneumatică pe râul Jiu. La un moment dat, însă, băiatul mai tânăr, Mihai Laurenţiu Beuran, s-a dezechilibrat și a căzut în râul Jiu. Tânărul de 35 de ani a fost salvat de pompieri cu ajutorul echipamentelor de alpinism, barca fiind prinsă într-o zonă greu accesibilă.

Din păcate, Laurențiu a fost căutat în apele Jiului, însă nu a fost găsit. Căutările au fost oprite seara, însă au fost reluate luni dimineața. 

"În seara zilei de 6 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că două persoane au căzut dintr-o barcă în râul Jiu, în zona barajului din localitatea Vîrț. Din verificările efectuate a rezultat faptul că seara zilei de 6 iunie a.c., doi bărbați de 28 și 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se deplasau cu o barcă pneumatică pe râul Jiu, în scop de agrement, cu o barcă pneumatică din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul Rovinari, tânărul de 28 de ani, Beuran Mihai Laurențiu s-a dezechilibrat și a căzut în râul Jiu. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul ISU Gorj, care a reușit să-l preia pe bărbatul de 35 de ani, din barca ce rămăsese imobilizată de curenți în zona digului. În continuare, au fost efectuate căutări în zona adiacentă digului, însă Beuran Mihai Laurențiu nu a mai fost găsit. În momentul în care a căzut din barcă, acesta purta o pereche de pantaloni scurți de culoare neagră, fără alte elemente de vestimentație", a transmis IPG Gorj.

Semnalmente Mihai Laurenţiu Beuran: 1,65-1,70m înălţime, aproximativ 70-80 kg, păr șaten, ochi căprui, fără semne particulare.

Cei care pot oferi informații despre acesta sunt rugați să sune la 112.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Au fost reluate căutările tânărului dispărut de două zile în apele Jiului. Laurențiu este în continuare de negăsit