Antena Meniu Search
x

Video Tânăr de 28 de ani, dispărut de ieri în apele Jiului. Laurenţiu abia se căsătorise, iar soţia lui este însărcinată

Operaţiune de salvare importantă, în această dimineaţă, în localitatea Vîrț, judeţul Gorj. Un tânăr de 28 de ani, Mihai Laurenţiu Beuran, din Târgu Jiu, este căutat la această oră de poliţişti şi pompieri, după ce a dispărut seara trecută în apele Jiului. Băiatul se afla cu un alt bărbat într-o barcă, s-a dezechilibrat şi a căzut în râu, în zona barajului.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 07.06.2021, 13:54

Vezi și

Aseară, agenți din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că două persoane au căzut dintr-o barcă în râul Jiu, în zona barajului din localitatea Vîrț.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că seara trecută, doi bărbați de 28 și 35 de ani, ambii din Târgu Jiu se plimbau cu o barcă pneumatică pe râul Jiu. La un moment dat, însă, băiatul mai tânăr, Mihai Laurenţiu Beuran, s-a dezechilibrat și a căzut în râul Jiu.

Laurențiu s-a căsătorit cu o zi înainte, iar soția lui este însărcinată

Tânărul de 35 de ani a fost salvat de pompieri cu ajutorul echipamentelor de alpinism, barca fiind prinsă într-o zonă greu accesibilă. Din păcate, Laurențiu a fost căutat în apele Jiului, însă nu a fost găsit. În această dimineața au fost reluate căutările, intervenția fiind în desfășurare. 

Pe acelaşi subiect

"În seara zilei de 6 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că două persoane au căzut dintr-o barcă în râul Jiu, în zona barajului din localitatea Vîrț. Din verificările efectuate a rezultat faptul că seara zilei de 6 iunie a.c., doi bărbați de 28 și 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se deplasau cu o barcă pneumatică pe râul Jiu, în scop de agrement, cu o barcă pneumatică din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul  Rovinari, tânărul de 28 de ani, Beuran Mihai Laurențiu s-a dezechilibrat și a căzut în râul Jiu.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul ISU Gorj, care a reușit să-l preia pe bărbatul de 35 de ani, din barca ce rămăsese imobilizată de curenți în zona digului. În continuare, au fost efectuate căutări în zona adiacentă digului, însă Beuran Mihai Laurențiu nu a mai fost găsit. În momentul în care a căzut din barcă, acesta purta o pereche de pantaloni scurți de culoare neagră, fără alte elemente de vestimentație. 

Semnalmente:1,65-1,70m înălţime, aproximativ 70-80 kg, păr șaten, ochi căprui, fără semne particulare. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la identificarea tânărului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție".

Potrivit informațiilor obținute de Observator, Laurențiu a avut cununia vineri, cu două zile înainte de incident, iar soția sa este însărcintă.

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator Diana Speretoiu -

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Tânăr de 28 de ani, dispărut de ieri în apele Jiului. Laurenţiu abia se căsătorise, iar soţia lui este însărcinată