Antena Meniu Search
x

Băiețel de trei ani din Focșani, traumatizat de educatoare. Femeia l-a strâns de gât și de organul genital pentru că nu-și făcea nevoile

O educatoare de la o grădiniță din Focșani este acuzată că a traumatizat un băiețel de trei ani, strângându-l de gât și trăgându-l de organul genital.

O educatoare de la o grădiniță din Focșani este acuzată că a traumatizat un băiețel de trei ani, strângându-l de gât și trăgându-l de organul genital.

Părinții copilului susțin că băiețelul lor de trei anișori a venit de la grădiniță cu urme pe gât, iar când a fost întrebat a povestit că educatoarea l-a strâns de gât și l-a amenințat că-l închide în "grupa plângăcioșilor de la București". 

Copil de trei ani din Focsani, abuzat de educatoare

Părinții povestesc, de asemenea, că, în ultima perioadă, copilul a venit acasă de la grădiniță trist, inhibat și nu mai voia să meargă la toaletă.

Pe acelaşi subiect

"În ultima vreme copilul nu voia să mai meargă la baie, iar într-o seară l-am luat de la grădiniță vânăt pe gât. Am întrebat-o pe doamna educatoare ce s-a întâmplat și mi-a spus că nu stie ce a pățit, așa a ieșit de pe sub măsuțe, că s-a jucat. L-am întrebat și pe băiețel ce s-a întâmplat și mi-a spus că doamna de la somn l-a strâns de gât și de cuc că nu face pipi. Am fost a doua zi la grădiniță și am vorbit cu coordonatoarea grădiniței, care mi-a spus că în timpul turei dumneaei s-a întâmplat și că s-a lovit pe sub masă. Puteți vedea și din fotografii că acelea nu sunt urme de lovit sub masă. Mai mult decât atât, la măsuțe colțurile sunt îmbrăcate în cauciuc tocmai pentru a nu se lovi copilașii", a declarat Ștefan Voicu, tatăl copilului.

Copil de trei ani din Focsani, abuzat de educatoare

Legat de acest caz, directorul Liceului Tehnologic G.G. Longinescu, Cătălin Danciu, a declarat, pentru Monitorul de Vrancea, că a primit reclamația tatălui și că o va înainta comisiei de etică.

"A venit tatăl la mine cu o sesizare. Va fi analizată de comisia de etică a școlii, care în 30 de zile va da un răspuns", a spus Cătălin Danciu.

Între timp, părinții băiatului au luat decizia de a retrage copilul de la Grădinița cu P.P. nr.15 și a-l muta la o grădiniță privată din Focșani.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Băiețel de trei ani din Focșani, traumatizat de educatoare. Femeia l-a strâns de gât și de organul genital pentru că nu-și făcea nevoile