Casa din Viscri a Regelui Charles s-a redeschis pentru turişti. Cum poţi ajunge acolo
Casa din Viscri a Regelui Charles s-a redeschis. Locuinţa săsească simplă şi tradiţională se poate vizita până în octombrie, iar cu această ocazie, poate fi vizitată şi o expoziţie cu zeci de fotografii.
Sunt realizate de un fotograf britanic, la Copşa Mică, vreme de mai mulţi ani şi arată, de fapt, impactul pe care industrilizarea l-a avut asupra noastră, a tuturor, şi asupra mediului. ‘’The Darkness Within” este cea de-a doua expoziţie a fotografului britanic în Casa Regelui Charles III din Viscri, după seria de portrete fotografice inedite ale unor artişti români, expuse aici în toamna anului 2023.
„M-am întors în Transilvania pe 6 ianuarie 1990. Era o iarnă aspră şi îngheţată. Am înţeles că lucrurile nu s-au schimbat în bine când, ajuns la câţiva kilometri de oraş, am văzut culoarea zăpezii schimbându-se din alb în gri şi am întâlnit nişte ciobani cu turma lor de oi albe înnegrite. Sursa negrului erau 7 coşuri de fum de mărimea unor silozuri de rachete menite să protejeze oamenii de poluare, dar având filtrele în mare parte distruse.
În Copşa Mică oamenii erau negri, zăpada era neagră, casele erau negre, copiii erau negri şi nimic nu creştea în câmpurile negre din jur. Pe măsură ce mergeam pe crusta îngheţată a zăpezii întunecate, fiecare pas lăsa o urmă albă, un fel de negativ fotografic şi mă simţeam intrat într-o lume suprarealistă în care totul era întors cu susul în jos”, îşi aminteşte Lewis.
Satul Viscri, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, se află între Brașov (80km) și Sighișoara (40km) și la 8 km de drumul european E60, cu acces din localitatea Bunești. Cea mai simplă cale să ajungi la Viscri este pe DN 13, cu maşina personală. Anul trecut, aproape 40.000 de turişti - români şi străini - au descoperit şura transformată în locuinţă.
- Noile bancnote cu chipul Regelui Charles al III-lea au intrat în circulație în Marea Britanie. Monarhul a primit...
- Cât costă o vizită la Castelul Balmoral, locul unde Regina Elisabeta a II-a a murit. Regele Charles vrea să...
- Cum s-a schimbat Regatul Marii Britanii după anunţul lui Kate Middleton că are cancer. Mesajul emoţionant al...
Cât te costă să devii vecin cu Regele Charles
Un ansamblu de patru case tradiţionale langă Viscri este listat spre vânzare la preţul de 495.000 de euro, potrivit unui anunţ publicat, anul trecut, de Romania Sotheby’s International Realty. Proprietatea nu se rezumă doar la casele tradiţionale îngrijite cu grijă, ci oferă şi o curte generoasă cu iarbă verde şi arbuşti îngrijiţi.
Cu o suprafaţă de 9000 mp de teren intravilan, această proprietate cuprinde patru case tradiţionale, fiecare cu propria sa poveste şi arhitectură specifică. Construcţiile variază în vechime, începând cu o casă ridicată în 1862, continuând cu alte două construcţii din 1950 şi mai multe încăperi funcţionale, inclusiv spaţii de relaxare şi de evenimente.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰