Video Cazul mâinii găsite în Argeş, cu un pas mai aproape de adevăr. Cine l-ar fi ucis pe criminal: ar fi folosit tehnici MMA, apoi a scăpat de cadavru
Se face lumină în cazul mâinii găsite la sfârşitul anului trecut pe o şosea din Argeş. Unul dintre fiii victimei, un tânăr de 25 de ani, luptător MMA, a fost reţinut de poliţişti. Anchetatorii au descoperit şi câteva dintre hainele victimei şi cred că crima a avut loc în luna noiembrie. La începutul anchetei, fiul ar mai fi stat de vorbă cu anchetatorii, dar a declarat că nu ţine legătura cu tatăl său.
Crima ar fi avut loc în Braşov, după ce între tată şi fiu ar fi izbucnit un conflict.
Mâna de om găsită în Argeş. Suspectul, fiul victimei, e luptător MMA
"Suspectăm că modul de operare a fost unul agresiv, prin aplicarea unor procedee de tip MMA, pentru că fiul a fost practicant sau actual practicant al acestui tip de sport. Procedeele de tip MMA includ inclusiv acest procedeu de strangulare", a declarat Adrian Radu, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Apoi, ucigaşul a încercat să scape de cadavru. "În urmă cu aproape două luni, un şofer care trecea pe un drum din Dragoslavele, într-o zonă nelocuită, a văzut la lumina farurilor o mână de om. A mers imediat la Poliţie și a anunțat descoperirea macabră", transmite Sonia Simionov, reporter Observator.
- Cazul mâinii găsite pe un drum din Argeş. Fiul bărbatului este suspectul principal. Tânărul de 25 de ani,...
- Se caută un cadavru: Trupul bărbatului, al cărui braţ a fost găsit pe un drum din Argeş, în continuare de...
- Criminalul al cărui braţ a fost descoperit în Argeş a fost ucis la rândul său. Descoperiri tot mai sinistre ale...
Cine este bărbatul a cărui mână a fost descoperită în Argeş
Braţul avea urme de muşcături pe el şi îi aparţinea lui Zoltan Sorin Ştefan, un bărbat de 53 de ani, din Bucureşti. "Cadavrul bărbatului a fost căutat zile la rând şi pe uscat, şi pe apă, într-un lac de acumulare. Scafandrii s-au folosit de sonare în timpul misiunii, aparate subacvatice dotate cu inteligenţă artificială", arată Sonia Simionov, reporter Observator.
Corpul este în continuare de negăsit şi se presupune că ar fi fost devorat de animale sălbatice.
Ce s-ar fi întâmplat cu cadavrul bărbatului
Anchetatorii spun că suspectul ar fi recunoscut unde a aruncat trupul, la aproximativ doi kilometri de unde a fost găsit braţul. În zonă, au fost găsite şi hainele victimei.
Identificarea bărbatului ucis a fost posibilă după amprente: acesta figura în baza de date a Poliţiei cu un omor şi o tentativă de omor la activ. În 2015 a fost condamnat la 4 ani şi jumătate de închisoare pentru că a încercat să îşi ucidă iubita. Anchetatorii vor stabili acum ce s-a întâmplat exact între tată şi fiu înainte de crimă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰