Observator » Evenimente » CCR se întrunește pentru a decide asupra validării președintelui

CCR se întrunește pentru a decide asupra validării președintelui

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 20.11.2014, 12:31 | Modificat la 20.11.2014, 12:37

Curtea Constituțională a stabilit că se va întruni vineri, la ora 10.00, pentru a decide asupra confirmării rezultatelor alegerilor și asupra validării președintelui

Curtea Constituțională a stabilit că se va întruni vineri, la ora 10.00, pentru a decide asupra confirmării rezultatelor alegerilor și asupra validării președintelui

La ora 12.00, este programată ceremonia de validare, în cadrul căreia ar urma să îi fie înmânat președintelui ales un exemplar din hotărârea CCR.

Biroul Electoral Central a anunțat că va transmite CCR, în cursul zilei de joi, procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votului din 16 noiembrie pentru alegerea președintelui României.

Articolul continuă după reclamă

Klaus Iohannis a obținut 54,43% (6.288.769 voturi) în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie, iar Victor Ponta, 45,56% (5.264.383 voturi), potrivit procesului-verbal final privind rezultatul votării, publicat pe site-ul Biroului Electoral Central (BEC).

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 11.719.344, adică 64,10%.

Din voturile exprimate, 1,41% au fost nule, adică 166.111.

Pe acelaşi subiect

Potrivit rezultatelor finale furnizate de BEC, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne în străinătate a fost de 379.116.