Observator » Evenimente » Cine este militarul mort în incendiul izbucnit într-un bloc al MApN din Capitală. Fosta soţie spune că era foarte dedicat meseriei: "Îi aduc un omagiu"

Video Cine este militarul mort în incendiul izbucnit într-un bloc al MApN din Capitală. Fosta soţie spune că era foarte dedicat meseriei: "Îi aduc un omagiu"

Editor Ana Grigore | Timp citire: 2 minute
Publicat la 23.08.2024, 19:28 | Modificat la 23.08.2024, 19:33

Tragedie într-un bloc al Ministerului Apărării. Un angajat al MApN a murit carbonizat, după ce apartamentul în care locuia a fost înghiţit de flăcări. Alţi zeci de militari şi familiile lor au văzut moartea cu ochii. Clădirea ar fi putut exploda oricând pentru că blocul nu e racordat la gaze, iar în fiecare apartament sunt butelii de gaz. 

Incendiul a izbucnit în această dimineaţă la căminul militar de garnizoană "Sălaj", aflat în sectorul 5. Fumul gros s-a văzut de la o distanţă de câţiva kilometri. Paul Vasiliu - gestionar într-o unitate militară timp de aproape trei decenii, a fost prins în capcana de foc. 

Bărbatul era cazat permanent ca salariat civil al Ministerului Apărării Nationale. Flăcările au izbucnit in apartamentul său aflat la etajul 4 al blocului şi au cuprins rapid întreaga locuinţă. Din păcate, locatarul n-a mai avut nicio şansă: a fost gasit de pompieri carbonizat. 

Mărturia fostei sale soţii

Fosta soţie spune că bărbatul era foarte dedicat meseriei şi Armatei. "Îi aduc un omagiu pentru copiii pe care i-a lăsat şi pentru omul care a fost. Poate că de la fum nu a mai putut să respire şi a rămas acolo. Ei spun că poate fi de la ţigară sau de la un scurcircuit", spune Ioana Vasiliu, fosta soţie a militarului.

Articolul continuă după reclamă

În urma incendiului, alte trei persoane au ajuns de urgenţă la spital - doi copii şi o femeie, afectaţi de fumul puternic. Vecinii povestesc cum au scăpat miraculos. "Noi locuim la etajul şase şi am fost prinsi acolo. Am deschis uşa la apartament si a venit un fum imens peste mine, am închis repede. Deja sufrageria începuse să fie acoperită de fum. M-am speriat foarte tare pentru că aveam copiii dormind. A fost ceva cumplit", mărturisesc vecinii.

Salvatorii au dus o luptă contra-cronometru

Salvatorii au dus o luptă contra-cronometru pentru că în fiecare apartament exista cel puţin o butelie de gaz. "Exista risc de explozie din cauza buteliilor. Incendiul s-a manifestat generalizat în interiorul apartamentului, după cum vedeţi, şi pe faţadă s-a extins până la etajele superioare", a explicat  Eduard Ştefan, sublocotenent ISU Bucureşti-Ilfov.

Ancheta pompierilor continuă pentru a stabili exact de la ce a pornit incendiul.

Pe acelaşi subiect