Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Surse: primele teste după moartea lui Răzvan Ciobanu relevă droguri în sângele creatorului de modă

Apar noi informaţii în ancheta care vizează moartea lui Răzvan Ciobanu, într-un teribil accident la Săcele, în Constanţa. Surse din anchete susţin că primele teste rapide au relevat prezenţa drogurilor în sângele creatorului de modă.

de Redactia Observator

la 30.04.2019 , 14:52

Răzvan Ciobanu avea 43 de ani Surse: primele teste după moartea lui Răzvan Ciobanu relevă droguri în sângele creatorului de modă - Observator.tv

Apar noi informaţii în ancheta care vizează moartea lui Răzvan Ciobanu, într-un teribil accident la Săcele, în Constanţa. Surse din anchete susţin că primele teste rapide au relevat prezenţa drogurilor în sângele creatorului de modă.

Testele rapide nu sunt însă 100% sigure şi e posibil ca la testele finale rezultatele să fie negative. Aceste rezultate vor fi gata însă abia peste 3 săptămâni.

Apropiaţii lui Răzvan Ciobanu susţin că acesta nu consuma băuturi alcoolice niciodată şi e exclusă apariţia alcoolului în testele de sânge.

Articolul continuă după reclamă

În vârstă de 43 de ani, creatorul de modă a murit luni de dimineaţă la Săcele, în Constanţa, după ce bolidul de lux în care se afla s-a răsturnat de mai multe ori în afara şoselei şi s-a oprit în mai mulţi copaci.

Pe acelaşi subiect

Răzvan Ciobanu se întorcea din Mamaia, de la o petrecere, când a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în mai mulţi copaci. Ar fi greşit intrarea spre autostradă şi a mers aproape un kilometru pe câmp, fără să frâneze.

Trupul fără viaţă al lui Răzvan Ciobanu a fost găsit pe un câmp, la aproape un kilometru de şosea. Poliţiştii au refăcut filmul unui accident inexplicabil. 

Designerul, în vârstă de 43 de ani, era la volanul unei maşini de teren extrem de puternice. Anchetatorii cred că mergea cu viteză când, la intrare în localitatea Săcele, a pierdut controlul volanului. Autoturismul s-a rostogolit de mai multe ori până să lovească mai mulţi copaci.

Creatorul de modă a fost proiectat, prin geamul din dreapta, în afara maşinii. Poliţiştii au găsit centura de siguranţă prinsă prin spatele scaunului. Apropiaţii spun că Răzvan Ciobanu se întorcea de la festivalul de muzică electronică de la Mamaia şi se îndrepta spre Bucureşti. Dar a ales o variantă ocolitoare a oraşului Constanţa. O zonă în care, spun oamenii, mulţi şoferi se rătăcesc uşor, în lipsa unor indicatoare rutiere clare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Surse: primele teste după moartea lui Răzvan Ciobanu relevă droguri în sângele creatorului de modă