Video Drumeție în Apuseni, devenită lecție de supraviețuire pentru 40 de viitori medici veniți din întreaga țară
Misiune de salvare spectaculoasă într-unul dintre cele mai fascinante decoruri naturale din România. Este scenariul care a pus la grea încercare viitorii medici, participanți la tabăra internațională Medical Adventure School in Holiday. În jur de 40 de studenți din întreaga țară au făcut parte din exercițiul complex de intervenție, organizat de Salvaspeo Bihor și UPU Oradea.
O simplă drumeție în Munții Apuseni s-a transformat, pentru cei aproape 40 de viitori medici veniți din întreaga țară într-o lecție de supraviețuire. În peștera Meziad, una dintre cele mai spectaculoase din România, tinerii au fost puși în fața unui scenariu care ar putea deveni realitate oricând: salvarea unei persoane rănite într-o zonă greu accesibilă, la peste un kilometru în subteran.
"Se pune un accent deosebit pentru a vedea cum poate să acorde primul ajutor medical într-un mediu din ăsta improvizat în care nu au toate utilajele, echipamentele la dispoziţie", spune Tudor Rus, director tehnic Salvaspeo.
"Destul de mulţi revin şi anul următor. Şi de-a lungul anilor din rândurile lor s-au recrutat medici urgentişti şi chiar medici care au ajuns să aibă competenţa de a participa la acţiuni de salvare din peşteră", a declarat Dr. Mircea Galu, medic primar anestezie.
Această experiență le-a oferit studenților mai mult decât o provocare fizică. A fost o lecție de empatie, autocontrol și colaborare, totul sub presiune. "E posibil să mă aflu şi eu într-o situaţie asemănătoare. Şi dacă nu pentru mine, atât cât să pot să ajut pe cineva", spune un student. "Prezintă un grad sporit de dificultate, deci sun 100% sigur că nu e deloc simplu", zice un altul.
"Este un sentiment extraordinar, văd cum este şi din poziţia de victimă. Emoţii nu am prea avut că am avut în salvatori. Nu a fost greu, a fost foarte palpitant", spune Răzvan, student. Exercițiul a fost cu atât mai realist cu cât, în premieră, starea victimei a fost transmisă în timp real către Spitalul Județean din Oradea.
"Am testat această transmisie de date medicale şi din peşteră, nu doar de la baza de salvare montană, ci şi din interiorul peşterii. E prima dată când s-a reuşit comunicarea şi audio - video, dar chiar şi a electrocardiogramei şi colegul care era la unitatea pentru primiri urgenţe a văzut", spune Dr. Hadrian Borcea, şef UPU SMURD Oradea.
Iar de la distanță, medicii au evaluat parametrii vitali și au oferit indicații precise echipelor din teren ca într-o intervenție reală, dar asistată de la distanță.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰