DURERE FĂRĂ MARGINI la înmormântarea celor PATRU FRAŢI ucişi de tren, la Bistriţa! Darius, Lavinia, Daria şi Cosmina, conduşi pe ultimul drum (VIDEO)
Patru sicrie, patru gropi. Darius. Lavinia. Daria. Cosmina. Cei patru fraţi morţi în accidentul de tren produs chiar de Ziua Copilului au fost conduşi astăzi pe ultimul drum, la Negrileşti. Vărul lor, Rafael, de asemenea mort în accident, a fost înmormântat duminică.
Patru sicrie, patru gropi. Darius. Lavinia. Daria. Cosmina. Cei patru fraţi morţi în accidentul de tren produs chiar de Ziua Copilului au fost conduşi astăzi pe ultimul drum, la Negrileşti. Vărul lor, Rafael, de asemenea mort în accident, a fost înmormântat duminică.
La Negrileşti a fost prezent şi Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, pentru a fi alături de familia Petruț-Pop, greu încercată, care şi-a îngropat patru dintre cei nouă copii: Lavinia - 19 ani, alături de cei trei fraţi ai ei: Darius - 20 de ani, Daria - 14 ani, Cosmina - 12 ani.
Ieri, în prima zi de Rusalii, a fost condus pe ultimul drum tânărul de 20 de ani, Rafael Manta, ce a murit, alături de cei patru fraţi, în cumplitul accident de la Viişoara.
- LUNEA RUSALIILOR. Ce trebuie să faci astăzi, de SFÂNTA TREIME, ca să ai noroc până la finele anului. Tradiţii...
- Accident GROAZNIC la Dej. O şoferiţă a intrat pe contrasens, a lovit FRONTAL un TIR, fiind apoi aruncată în...
- SELFIE MORTAL la Iaşi! Un adolescent de 17 ani a urcat pe o macara ca să-şi facă o poză, s-a ELECTROCUTAT şi a...
- Florin, bucătarul din Iași care s-a bătut cu teroriştii la Londra, nu se crede EROU: "Sunt un simplu om care...
- Unul dintre ATACATORII de la London Bridge, FILMAT de jurnaliştii Channel 4, în urmă cu un an! În ce ipostaze a...
Peste 500 de oameni au fost alături de familia greu încercată, iar colegii de clasa a XII-a de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa au venit să îşi ia rămas bun de la Rafael.
Tânărul îşi dorea să urmeze o facultate de sport însă drumul lui a fost curmat violent. Rafael a fost înmormântat în cimitirul mare din sat.
Cum s-a întâmplat tragedia
Cei patru fraţi şi verişorul lor mergeau spre casa bunicii, în Negrileşti. La volan era Lavinia. Tânăra avea permis de numai o lună şi s-a grăbit să traverseze calea ferată cu indicator în formă de cruce. La trecerea de cale ferată din Viişoara, maşina le-a devenit sicriu. A fost lovită de tren şi târâtă 300 de metri. Din accident, doar Cosmina a scăpat.
Fata de 12 ani a fost dusă cu un elicopter la Târgu-Mureş. Dar n-a avut nicio şansă. A murit câteva ore mai târziu.
Locul în care s-a întâmplat tragedia este însemnat de cruci. În decembrie 2015, tot acolo au mai murit patru tineri. Veneau cu taxiul de la discotecă. Două dintre victime erau surori.
Localitatea Viişoara ţine de primăria oraşului Bistriţa. Autorităţile vor să pună barieră: ""Îi asigur pe toţi bistriţenii că voi face demersuri la cel mai înalt nivel pentru instalarea unei bariere în zona în care a avut loc acest tragic accident.", susţine primarul municipiului.
Prea târziu pentru 9 suflete, care s-au stins.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰