Video "E ceva macabru la mijloc. Nu e vinovat!" Tatăl vitreg al copilei de 13 ani, principalul suspect al dublei crime de la Botoşani
Răsturnare de situaţie la o săptămână de la dubla crimă din Botoşani. Nu fata de 13 ani le-a ucis pe cele două femei, mamă şi fiică. Autorul ar fi tatăl vitreg al acesteia, un bărbat de 39 de ani. Acesta ar fi convins-o pe copilă să ia vina asupra ei, însă anchetatorii şi-au dat seama că ceva nu e în regulă. Individul este acum arestat pentru 30 de zile.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
O crimă teribilă şoca Moldova. Două femei dintr-un sat din Botoşani, mamă şi fiică au fost ucise cu sălbăticie. Criminalul le-a lăsat într-o baltă de sânge, cu trupurile pline de răni. Iniţial, anchetatorii au bănuit pentru cumplita faptă o copilă de 13 ani, dintr-o localitate apropiată, care mai mergea să le ajute pe cele două cu treburile casei. Au crezut că fata ar fi râvnit la banii pe care femeile îi aveau în casă. Tocmai vânduseră un petic de pământ cu 1500 de lei.
Clara Mihociu, reporter Observator: Cele două femei, bătrâna de 82 de ani şi fiica sa de 54 de ani, locuiau aici singure. Un vecin care venea din când în când să le ajute la treabă le-a găsit pe cele două moarte. Pe una dintre ele în curte şi pe cealaltă, în casă. imediat a sunat la 112.
Psihologii şi-au dat seama că ceva nu este în regulă în declaraţiile copilei, iar anchetatorii au ajuns la concluzia că vinovat ar fi tatăl vitreg, un individ de 39 de ani, care lucra la stână. Acesta ar fi călăul celor două femei. Bărbatul ar fi comis crimele, iar mai apoi, ca să scape basma curată, ar fi lăsat copila să ia vina asupra ei. Cum fata este minoră, îşi făcuse socotelile că n-ar fi fost trasă la răspundere pentru fapte.
Răsturnare de situaţie la dubla crimă de la Botoşani
- Răsturnare de situație în cazul dublei crime din Botoșani: Fata de 13 ani, care era principala suspectă, ar fi...
- Mărturiile mamei fetei de 13 ani, principalul suspect al dublei crime din Botoșani. Copila s-ar fi răzbunat pe...
- Moarte învăluită în mister. Mamă şi fiică din Botoşani, găsite fără viaţă în propria gospodărie
Localnici: - S-o fi gândit că nu iese la iveală din cauză că e minoră. Să distrugi viaţa unui copil de la 13 ani ...cam nasol.
- A fost paravan. În realitate, e tatăl vitreg. Nu avea cum un copil să facă... A fost instruită probabil să nu spună.
Mama copilei refuză să creadă că iubitul ei ar fi în stare să facă aşa ceva.
Mama fetei: Nu ştiam nimic. Am spus destul de clar că e ceva macabru la mijloc. Nu e vinovat!
În sat, părerile oamenilor sunt împărţite. Unii dintre vecini cred inclusiv că ar fi putut avea şi complici.
Vecini: Singur n-a făcut treaba asta.
- E cioban, băiat bun. Dacă Dumnezeu aşa l-a părăsit...
Bărbatul este acum arestat pentru 30 de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰