Video

Filmul tragediei din Mureș. Fetița de 6 ani peste care a căzut un copac de câteva tone a murit sub ochii tatălui. Surioara ei e în stare critică

De Andre Rotaru.
Publicat: 01.08.2021, 19:24.
Actualizat: 01.08.2021, 21:44

Familie distrusă de vijelie. O fetiţă de 6 ani a fost ucisă de un copac în timpul furtunii, în judeţul Mureş. Copila, sora şi mama ei s-au adăpostit într-un cort care să le ferească de ploaie. Nu le-a ferit însă de tragedie. Un molid smuls de vânt s-a prăbuşit peste cortul lor, în timp ce tatăl a asistat neputincios la întreaga dramă. 

Reclamă

Doi părinţi nu ştiu pentru cine să se roage. Pentru fetiţa de şase ani pe care au pierdut-o fulgerător sau pentru sora ei, de cinci ani, aflată în stare critică. Veniseră în camping într-o poieniţă aflată la marginea pădurii, pe Valea Ilvei, în comuna Lunca Bradului, alături de alte familii cu copii. Spre seară, a pornit brusc o vijelie, iar mama şi cei doi copii s-au adăpostit de ploaie. Vântul, care sufla cu peste 70 km/h, a doborât un copac exact peste cortul lor.

Andre Rotaru, reporter Observator: În momentul în care rafala de vânt a lovit, arborele s-a rupt foarte aproape de rădăcină. Copacul, care cântăreşte 6-7 tone, spun experţii, a zdobit două corturi. În primul nu se afla nimeni, în cel de-al doilea erau cei doi copii alături de mama lor.

Tatăl fetițelor a fost martor neputincios la tragedie

Reclamă

Alexandru Bexa, primarul comunei Lunca Bradului: Scena este una care ar putea fi greu de privit pentru un părinte. Nu putem să zicem: acolo sau dincolo va cădea un arbore. Lucrurille astea sunt ca ruleta rusească.

Mama şi fetiţa cea mică au ajuns la spitalul din Mureş. Femeia are o fractură la umăr, dar copila a fost lovită la cap şi abdomen.

Voichița Pantea, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș: A suferit în cursul serii o intervenţie chirurgicală. Este conştientă, cooperantă, într-o stare stabilă.

La mică distanţă de locul tragediei, avea loc un festival de muzică, unde erau, de asemenea, spectatori veniţi cu corturile. Cei prezenţi au primit mai multe alerte pe telefon. Dan Helciug, prezentatorul evenimentului, povesteşte cât de puternică a fost furtuna.

Dan Helciug, artist: Într-o fracţiune de secundă, a pornit un vânt straniu. A început o nebunie. zburau pe-acolo tot felul de obiecte. Au început trăsnetele să cadă, le vedem la o distanţă de vreun kilometru, doi. Noi ne-am adăpostit pe unde am mai putut, în căbănuţe, oricum, cât mai departe de copaci.

Reclamă

Daniel Iancu, organizator Ilva Fest: Am primit o alertă că va fi o vijelie şi reacţia mea ca organizator a fost să merg pe scenă imediat şi să opresc spectacolul.

Dan Helciug, artist: După zece minute am primit mesajul Ro-Alert că s-a întâmplat o nenorocire la un kilometru de noi, exact unde am văzut noi trăsnetele.

Familia care avea cortul lângă a scăpat cu viaţă pentru că a rămas în ploaie, de teamă să nu cadă copacii. Zeci de arbori au fost rupţi în timpul furtunii, în zonă.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citește și
Sărbătoarea Muntelui, în inima Mureşului. Zece primării de pe Valea Nirajului s-au pregătit pentru marea sărbătoare
Travel• ieri la 10:16
Foto

recomandari pe a1.ro
Invitații care au lipsit de la o nuntă au primit acasă un plic neașteptat. Când l-au desfăcut au crezut că nu văd bine

Un tânăr fără permis a ucis și abandonat în șanț un bărbat, pe un drum din Mureș. Trupul fără viață a fost găsit abia după trei zile
Eveniment• pe 16.09.2021 la 07:16
Foto
Un tânăr fără permis a ucis și abandonat în șanț un bărbat, pe un drum din Mureș. Trupul fără viață a fost găsit abia după trei zile
Un tânăr fără permis a ucis și abandonat în șanț un bărbat, pe un drum din Mureș. Trupul fără viață a fost găsit abia după trei zile
Reclamă
Top știri
Mihaela Miloiu îşi poate găsi liniştea. Bărbatul care a mutilat-o şi ucis-o pe prostituata româncă de 18 ani, condamnat la 30 de ani de închisoare
1
Extern • pe 25.09 la 13:11

Un tânăr de 22 de ani ar fi murit după ce a băut o sticlă de suc de 1,5 litri în zece minute pentru a se răcori, în China
2
Mapamond • pe 25.09 la 12:25

Un tânăr de 22 de ani ar fi murit după ce a băut o sticlă de suc de 1,5 litri în zece minute pentru a se răcori, în China

Un tânăr de 22 de ani ar fi murit după ce a băut o sticlă de suc de 1,5 litri în zece minute pentru a se răcori, în China
Un tânăr de 21 de ani şi iubita însărcinată, mamă a două fetiţe, au murit la 8 zile distanţă unul de celălalt, în UK:  "Cât de nedreaptă poate fi lumea asta"
3
Mapamond • pe 24.09 la 08:58

Tânăr informatician dispărut de o săptămână, găsit mort. Era atârnat de un stejar, lângă o fermă din Pavia, Italia
4
Mapamond • pe 25.09 la 13:53

Tânăr informatician dispărut de o săptămână, găsit mort. Era atârnat de un stejar, lângă o fermă din Pavia, Italia

Tânăr informatician dispărut de o săptămână, găsit mort. Era atârnat de un stejar, lângă o fermă din Pavia, Italia
Pieton spulberat cu peste 180 km/oră, pe un bulevard din Iași. Imagini de groază la care nici legiştii n-au suportat să se uite
5
Fii Observator • ieri la 08:09

Pieton spulberat cu peste 180 km/oră, pe un bulevard din Iași. Imagini de groază la care nici legiştii n-au suportat să se uite

Pieton spulberat cu peste 180 km/oră, pe un bulevard din Iași. Imagini de groază la care nici legiştii n-au suportat să se uite
RECOMANDĂRI
Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină
Eveniment • la 19:51
Video

Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină

Tragedie noaptea trecută în Maramureş, după ce gelozia i-a întunecat minţile unui bărbat. Tânărul a confundat o străină...

Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină
Nor toxic deasupra României: "E un fenomen extrem de violent". Recomandările specialiştilor: cum ne putem proteja după erupţia vulcanului din Canare
Eveniment • la 19:59

Gara nimănui de la granița cu Republica Moldova, în care nu vine niciun tren, a fost renovată cu aproape 8 milioane de lei
Social • la 21:58

Val de viroze respiratorii după revenirea copiilor în grădinițe și școli. Camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie sunt pline, se așteaptă ore întregi
Sanatate • la 20:15

PARTENERI
Mirela Vaida vrea să devină mamă pentru a patra oară. Prezentatoarea de la Acces Direct știe deja ce nume va purta copilul: ”Ne gândim des”
spynews.ro

City Insurance, pagubă istorică! ASF ar fi tolerat un CARITAS în companie
libertatea.ro
City Insurance, pagubă istorică! ASF ar fi tolerat un CARITAS în companie
Diferențele genetice între transilvăneni, valahi, moldoveni și dobrogeni ANALIZA
Ziare.com
Diferențele genetice între transilvăneni, valahi, moldoveni și dobrogeni ANALIZA
Horoscopul zilei de 27 septembrie 2021. Gemenii trebuie să experimenteze. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

Mama ucigașă a băgat-o pe Sofia în mașina de spălat! Clipul șocant descoperit de anchetatori
gandul.ro

Fiica lui Gigi Becali, gest incredibil! Ce a făcut cu Bentley-ul de 250.000 de euro cumpărat de miliardar
prosport.ro
Fiica lui Gigi Becali, gest incredibil! Ce a făcut cu Bentley-ul de 250.000 de euro cumpărat de miliardar
Noi restricţii pentru adoptate de Comitetul Național pentru Situaţii de Urgență! Magazinele se vor închide la ora 18:00
bzi.ro

"Sunt infometata!" A fost o legenda a muzicii, azi este de nerecunoscut! Boala a distrus-o
redactia.ro
"Sunt infometata!" A fost o legenda a muzicii, azi este de nerecunoscut! Boala a distrus-o
Mauricio Islas era adorat de milioane de fani acum 22 de ani. Cum arată în prezent actorul din Amor Gitano
tvhappy.ro

Gestul făcut de Messi chiar în timpul meciului. Antrenorul l-a scos imediat de pe teren
GSP

Probleme mari pentru proprietarii de centrale de apartament! Bruxelles-ul a decis reguli noi
money.ro

Anamaria Prodan, încercare disperată de a-şi salva căsnicia. Ce a făcut de ziua lui Laurenţiu Reghecampf. Gest total surprinzător
as.ro

BIANCA IACOB

Dupa noi, gunoiul

O campanie de
Bianca Iacob
Faimoasa roşie de Izbiceni, din mijlocul gunoaielor, pe mesele românilor. Crescută cu apă contaminată, în pământ cu de 6 ori mai mult plumb decât limita normală
După noi, gunoiul • pe 23.09 la 20:12
Video

Faimoasa roşie de Izbiceni, din mijlocul gunoaielor, pe mesele românilor. Crescută cu apă contaminată, în pământ cu de 6 ori mai mult plumb decât limita normală

Aţi mânca fructe sau legume crescute din gunoi şi aţi bea apă otrăvită? S-ar putea s-o faceţi fără să vă daţi seama....

Faimoasa roşie de Izbiceni, din mijlocul gunoaielor, pe mesele românilor. Crescută cu apă contaminată, în pământ cu de 6 ori mai mult plumb decât limita normală
Plaja de la Costinești, sufocată de gunoaie. Turiștii împart nisipul cu caserole goale, mucuri de ţigară, sticle și scutece folosite: ”Erau acolo când am venit”
După noi, gunoiul • pe 30.07 la 20:56
Video

Plaja de la Costinești, sufocată de gunoaie. Turiștii împart nisipul cu caserole goale, mucuri de ţigară, sticle și scutece folosite: ”Erau acolo când am venit”

Plaja de la Costinești, sufocată de gunoaie. Turiștii împart nisipul cu caserole goale, mucuri de ţigară, sticle și scutece folosite: ”Erau acolo când am venit”
4.500.000 de tone de gunoi, anual în România. Procuror: "E apocalipsă şi trag semnale de alarmă până când cineva înţelege lucrul acesta"
După noi, gunoiul • pe 24.07 la 20:56
Video

4.500.000 de tone de gunoi, anual în România. Procuror: "E apocalipsă şi trag semnale de alarmă până când cineva înţelege lucrul acesta"

4.500.000 de tone de gunoi, anual în România. Procuror: "E apocalipsă şi trag semnale de alarmă până când cineva înţelege lucrul acesta"
Capitala, sufocată de sacii cu gunoaie care zac prin toate sectoarele: ''Cel mai tare salubrist, la ora actuală în Bucureşti, este femeia de serviciu''
După noi, gunoiul • pe 21.07 la 20:54
Video

Capitala, sufocată de sacii cu gunoaie care zac prin toate sectoarele: ''Cel mai tare salubrist, la ora actuală în Bucureşti, este femeia de serviciu''

Capitala, sufocată de sacii cu gunoaie care zac prin toate sectoarele: ''Cel mai tare salubrist, la ora actuală în Bucureşti, este femeia de serviciu''
Vezi toate stirile
CITEȘTE PE A1.ro
A cumpărat o mașină de spălat, dar când a ajuns acasă și a deschis-o a trăit o surpriză colosală. Peste ce a dat

„Eu nu cred că tu îi scrii asta”. Ce a putut face Lidia Buble șoferului care a luat-o la autostop: „Mă fac de rușine și nu mă mai caută”

Observator de bine
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 24.09 la 18:05
Video

Observator de bine, 24 septembrie 2021. Locuitorii din Sao Paulo vor putea călători cu taxiuri aeriene electrice

Observator de bine, 24 septembrie 2021, prezentat de Greta Gavrilă.

Observator de bine, 24 septembrie 2021. Locuitorii din Sao Paulo vor putea călători cu taxiuri aeriene electrice
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 23.09 la 21:42
Video

Observator de bine, 23 septembrie 2021. Daren Cahill i-a transmis un mesaj emoţionant Simonei Halep, la finalul colaborării

Observator de bine • pe 22.09 la 21:38
Video

Observator de bine, 22 septembrie 2021. Catherine Zeta-Jones a anunţat că va veni în România