Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ghinioanele se ţin scai de Metrorex. Ministrul Transporturilor amenință directorii cu evaluări

Ghinioanele se ţin scai de Metrorex. Doar că ponoasele sunt trase tot de călători. Pentru a treia oară în ultimele săptămâni, a fost fum în subteran. Incidentul a avut loc dimineaţă între staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei. De data asta, un scurtcircuit ar fi fost cauza, însă n-a fost nevoie de evacuare. Revoltat de situaţia de la metrou, ministrul Transporturilor lansează un avertisment pentru conducerea companiei.

de Greta Neagu

la 26.05.2022 , 19:16

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un mesaj cu repetiţie pentru călătorii de la metrou. După panica de acum două zile, când un tren a rămas blocat în tunel, iar un fum înecăcios a invadat unul dintre vagoane, incidentele se ţin lanţ în subteran. Aproape de ora 5, în această dimineaţă, între staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei s-a dat iar alarma.

Şirul de probleme din ultima vreme a stârnit şi revolta ministrului Transporturilor, care critică managementul actual al Metrorex şi cere rapid măsuri de modernizare.

Vezi și

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Vreau o societate care, încet-încet, să devină eficientă.

Pe acelaşi subiect

Pe lângă soluţii ce ţin de siguranţa călătorilor, Metrorex ar trebui să vină şi cu îmbunătăţiri în staţii. De exemplu, în piaţa Unirii, o zonă extrem de circulată mai ales la orele de vârf, pereţii sunt grav afectaţi de infiltraţiile din ultima vreme.

Prea puține investiții la metrou, unele trenuri au zeci de ani vechime

Investiţii sunt necesare, însă, peste tot. De la sistemul de instalaţie electrică până la şine şi traverse- toate trebuie modernizate. În plus, o parte dintre trenurile care circulă pe magistralele 3 şi 4 sunt fabricate în urmă cu mai bine de 40 de ani. Culmea, însă, spunea şefa metrorex acum două zile, problemele tehnice apar tot la trenurile mai noi.

Într un răspuns pentru Observator, directoarea Metrorex anunţă că are în plan achiziţia a 13 trenuri noi în primă fază. Tot anul acesta promite că vom vedea îmbunătăţiri, mai ales pe Magistrala 2. Doar că de termene s-a săturat până şi ministrul.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Chestiuni care ţin de proiecte, de ritmul de implementare a acestor proiecte este incredibil de lent, incredibil de lent.

Călătorii semnalează şi alte probleme la metroul din București. Ministrul Transporturilor anunță evaluări

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Cum eu sunt evaluat şi fiecare ministru e evaluat după ceea ce face, fiecare director va fi evaluat în perioada următoare. E un avertisment pentru toţi cei care nu înţeleg că acolo trebuie altceva.

În prezent, în flota Metrorex sunt 82 de garnituri de tren, dintre care 67 de generaţie nouă. Pe Magistrala 2, una dintre cele mai aglomerate, s-au înregistrat peste 3 milioane 600.000de validări. La orele de vârf, Piaţa Unirii este tranzitată de peste 35.000 de persoane.

Seria de investiții continuă prin achiziția unor noi trenuri de metrou, în primă fază 13 trenuri cu posibilitatea achiziționării a încă 17 trenuri. De asemenea, pentru anul în curs preconizăm investiții de modernizare în infrastructura de metrou, în special pe Magistrala 2.

Greta Neagu Like
Întrebarea zilei
Ați fost păcălit să plătiți aceeași sumă pentru un produs cu un gramaj mai mic?
Observator » Evenimente » Ghinioanele se ţin scai de Metrorex. Ministrul Transporturilor amenință directorii cu evaluări