Video Microfrezarea drumului, soluţia implementată într-o zonă periculoasă, cu zeci de accidente
Cine uită să frâneze în curbă, va fi forţat de asfalt. Drumarii au găsit o soluţie inovatoare care să reducă accidentele într-o zonă periculoasă dintr-o comună suceveană. Drumul a fost microfrezat, aşa că maşinile vor trece acum peste mai multe marcaje în spic care ar trebui să îmbunătăţească aderenţa şi să prevină astfel manevrele riscante. Măsura a fost luată după ce numai în ultima lună au fost înregistrate zece accidente în zonă.
Trei curbe periculoase le pun probleme şoferilor în comuna Boroaia din Suceava. Microfrezarea drumului a început în zona în care s-au înregistrat cele mai multe accidente.
Drumarii spun că acest sistem de microfrezare reprezintă o alternativă la benzile rezonatoare care nu pot fi aplicate pe timp de iarnă, când pe carosabil se împăştie material antiderapant.
Înainte de intervenţie, peste 10 accidente au avut loc în această curbă, în ultima lună. "Reprezintă un pericol clar pentru traficul pietonal aceste accidente care s-au produs. Odată cu aceste lucrări de frezare a carosabilului, nu s-au mai întâmplat în ultima săptămână accidente", a spus Vasile Berariu, primarul din Boroaia.
"Măsura are rolul de a mări aderenţa la carosabil şi de a reduce riscul de accidente", a spus Nicolae Popovici, purtător de cuvânt DRDP Iași.
- Noi verificări în cazul Nordis. Ministrul Finanţelor va trimite Corpul de Control la ANAF: "Lucrurile ar putea fi...
- Încăierare cu cuţite pe o stradă din Medgidia. Cinci persoane înjunghiate, un bărbat fiind găsit în stop cardiac
- Ghene de gunoi, incendiate de adolescenţi şi oameni ai străzii, în Iaşi. Firma de salubrizare a surprins pe...
- Fac averi uriaşe otrăvind toată Capitala şi sunt de neoprit. Reportaj din Sinteşti, satul care înroşeşte...
- EXCLUSIV. Raportul Corpului de Control despre gafele comise în cazul furtului tezaurului dacic. Despăgubiri de...
Zona este una periculoasă, în care se produc multe accidente rutiere
Cu toate acestea, problema s-a mutat în următoarea curbă periculoasă, cu un unghi de 90 de grade, semnalizată doar cu indicatoare rutiere.
"Curba, extrem de periculoasă. M-am trezit într-un an cu lemne în casă, s-a răsturnat o maşină cu lemne. Una a intrat în ogradă, o maşină mică", a povestit o localnică.
"Casa aia nu ştiu de câte ori a fost reparată, gardul ăla de 7 ori l-a reparat. TIR-urile toate s-au dus acolo. Acum recent, acum doi ani, acum trei ani. Aici, la mine, nu ştiu de câte ori a fost iarăşi accidente şi stricat gardul", a spus un alt localnic.
Un alt model de microfrezare a fost aplicat recent şi în oraşul Milişăuţi, în alte trei zone cu risc ridicat de accidente, iar autorităţile speră că măsura va contribui şi aici la creşterea siguranţei rutiere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰