Antena Meniu Search
x

Video "Nu mă aşteptam la clipa asta niciodată. În loc de altar, o conduc pe ultimul drum". În rochie de mireasă, Andrada a fost dusă spre locul de veci cu alai de nuntă

La doar 16 ani, Andrada avea multe planuri de viitor şi o viaţă înainte să şi le îndeplinească. Dar nu a fost aşa. În Ajunul Crăciunului, destinul adolescentei a fost frânt pentru totdeauna de un şofer de 21 de ani care s-a urcat la volan beat şi fără permis.

de Monica Palade

la 28.12.2023, 16:26

Vezi și

Astăzi, o mare de oameni îmbrăcaţi în haine cernite, cu ochii în lacrimi au condus-o pe ultimul drum în localitatea natală, la Bălăcița. Îmbrăcată în rochie de mireasă, Andrada a plecat pentru totdeauna cu alai şi muzică lăutărească, doar că nu a fost de nuntă.

Dusă cu alai de nuntă spre locul veşniciei

Pentru copila cu zâmbetul mereu pe buze a fost ultima zi pe pământ. „Nu mă aşteptam la clipa asta niciodată, tocmai vorbisem cu ea să ne întâlnim după vacanţă să mergem să ne plimbăm. Şi astăzi, în loc să o conduc la altar, o conduc pe ultimul drum. M-a cuprins un fior foarte rece”, a mărturisit o colegă de-a Andradei.

„Era tot timpul cu zâmbetul pe buze, vorbeam, comunicam, ieşeam pe terenul de fotbal, niciodată nu era tristă”, a spus o alta.

Şi dirigintele Andradei a vrut să îşi exprime regretul pentru pierderea celei mai bune eleve ale sale. „Sunt clipe greu de trăit şi de crezut pentru că Andrada, una dintre elevele mele de seamă alege astăzi, cu ştiinţa ei, fără ştiinţa ei, să părăsească lumea aceasta pământească şi să călătorească într-o altă lume, o lume lipsită de durere, întristrare şi suspin. Viaţa ei pământească se curmă, cu siguranţă tainele nebănuite ale veşniciei îi vor purta o viaţă liniştită pentru că un boboc de trandafir, în floarea vârstei alege să înmiresmească căile şi nebănuitele taine şi clase ale veşniciei. Sunt sigur că Dumnezeu a pregătit un lucru mult mai bun şi a ferit-o de încercările vieţii învolburate. Îi doresc ca drumul de aici să îi fie presărat doar cu lumină, bucurie eternă, Dumnezeu să o aşeze cu sfiinţi”.

Reamintim că Andrada era elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic Şerban Cioculescu din Drobeta Turnu Severin, iar pentru că avea cele mai bune rezultate la învăţătură era şi şefa clasei. În Anunul Crăciunului, adolescenta model a plecat împreună cu alţi trei amici în cursa mortală. În mașină se aflau șoferul, fratele acestuia, Andrada și prietena ei, Larisa. Toți ceilalți au scăpat ca prin urechile acului. Între timp, tânărul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, practic lăsat în libertate, în urma tragediei pe care a produs-o.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Evenimente » "Nu mă aşteptam la clipa asta niciodată. În loc de altar, o conduc pe ultimul drum". În rochie de mireasă, Andrada a fost dusă spre locul de veci cu alai de nuntă