Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Oraşele turistice, coşmar pentru şoferi. Pierd zeci de minute în căutarea unui loc de parcare

Dacă am face un top al celor mai enervante situaţii pentru şoferi, căutarea locurilor de parcare ar fi pe primele locuri. Nu doar în Capitală este bătaie pe spaţiile pentru maşini, ci şi în oraşele turistice. În Constanţa şi în Braşov, centrele istorice sunt sufocate de maşini, iar şoferii pierd minute în şir în căutarea locului de parcare. Sunt câteva ponturi de care turiştii pot ţine cont. Vă arătăm unde găsiți rapid loc de parcare, în cele mai aglomerate destinații de vacanță, din România. 

de Redactia Observator

la 11.09.2024 , 17:47

Cu viteza melcului, cu oglinzile rabatate şi cu ochii în patru, şoferii care se încăpăţânează să găsească un loc de parcare în centrul istoric al Constanţei pierd zeci de minute. Cei mai inspiraţi dintrei ei caută străzile lăturalnice. Acolo mai au o şansă. 

"Din cauză că este o stradă laturalnică şi sunt destule locuri de parcare, undeva la 30-40, de asta a rămas naocupată, restul e jale ce se întâmplă în restul cartierului", spune un localnic. 

Oraşele turistice, coşmar pentru şoferi

Vezi și

Turiştii care vin să viziteze faleza de la cazino pot parca pe strada Ovidiu. Se află la o distanţă de aproximativ 500 de metri. Găsesc mereu locuri libere, iar avantajul este că nici nu plătesc parcarea. 

Pe acelaşi subiect

La finalul sezonului estival, muntele se pregăteşte să primească marea de turişti de pe litoral. Aşa că ne oprim şi noi la Brașov. Municipiu în care, în special la sfârșit de săptămână, parcările din Centrul Istoric sunt pline până la refuz. Autoritățile au amenajat o parcare supraetajată, cu peste 300 de locuri, sub Tâmpa. 

Autorităţile locale au construit această parcare, în apropierea spitalului militar. 7 nivele, 306 locuri, dar în weekend toate locurile de parcare sunt pline. 

"Trebuie restricţii. Mai circuli cu bicicleta, cu transportul în comun se circulă foarte bine". "Dacă vă cere un turist sfatul, unde parchet, ce îi spuneţi? Nu ştiu ce să răspund pentru că nu există. In zilele de weekend, e greu cu parcarea", spun localnicii.

Autorităţile sfătuiesc turiştii să parcheze la capăt de linie si să folosească transportul în comun. Un loc de parcare în Brașov costă între 1,5 și 3 lei pe oră, în funcție de distanța față de centru. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vă costă mai mult chiria anul acesta faţă de 2023?
Observator » Evenimente » Oraşele turistice, coşmar pentru şoferi. Pierd zeci de minute în căutarea unui loc de parcare