Update Patru ucraineni rătăciţi în Munţii Maramureşului, după ce au trecut graniţa. Unul dintre ei a căzut într-o prăpastie şi şi-a rupt piciorul
Patru ucraineni s-au rătăcit, astăzi, în zona Vărfului Pop Ivan, din Munţii Maramureşului, la o altitudine de peste 1.800 de metri. Aceştia au solicitat ajutor medical de urgenţă, după ce unul dintre ei a căzut într-o prăpastie şi şi-a rupt piciorul. Din cauza timpului nefavorabil, autorităţile au transmis că nu este posibilă utilizarea elicopterului pentru a-i localiza, şi nici a dronei din dotare.
Update 17.40: Salvamontiştii au recuperat 2 dintre cetăţenii ucraineni din grup în jurul orei 17:10, iar aceştia urmează să fie transportați la spital pentru investigații medicale. Potrivit autorităţilor, grupul ar fi fost inițial format din 6 cetățeni. Doi sunt cei găsiți, se pare că la o distanță de aproximativ o oră de mers, spre frontieră, mai sunt alți doi, iar ultimii doi ar avea fracturi la membrele inferioare și nu se pot deplasa.
Ştirea iniţială: Potrivit SPJ Salvamont Maramureş, apelul telefonic a venit în jurul orei 14.15, după ce grupul de cetăţeni ucraineni au trecut linia de frontieră pe direcția vărfului Pop Ivan, au dat de o prăpastie, iar unul dintre ei a căzut și-a rupt piciorul. Salvatorii au pornit în căutarea acestora.
"În jurul orei 14.15, la ITPF Sighetu Marmației s-a primit un apel telefonic de la un cetățean ucrainean, care a informat despre faptul că un grup de 4 cetățeni ucraineni au trecut linia de frontieră pe direcția vărfului Pop Ivan, au dat de o prăpastie, iar unul dintre ei și-a rupt piciorul și solicită ajutor, deoarece nu se poate deplasa. Au fost informați reprezentanții Salvamont Maramureș, I.S.U. Maramureș și I.P.J. Maramureș. O patrulă din cadrul SPF Poienile de Sub Munte a pornit în căutarea acestora în zona de responsabilitate", potrivit SPJ Salvamont Maramureş.
Au fost mobilizate trei echipe de salvatori montani
- Misiune dificilă a Salvamont Maramureş după ce 4 ucraineni au trecut graniţa şi s-au rătăcit la peste 1.600 de...
- Au fugit de teama războiului, dar şi-au riscat viaţa trecând graniţa prin Munţii Maramureşului. Unul dintre...
- Patru tineri ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, găsiți aproape înghețați la 1.400 m altitudine....
Timpul nefavorabil nu a permis autorităţilor să utilizeze elicopterul şi drona din dotare pentru a-i localiza. Astfel, au fost mobilizate trei echipe de salvatori montani care au plecat în căutarea ucrainenilor.
"Din păcate, din cauza timpului nefavorabil nu este posibilă utilizarea elicopterului şi nici a dronei din dotare pentru o localizare mai precisă şi o eventuală extracţie aeriană a persoanei/persoanelor accidentate.
Datele pe care le avem în acest moment sunt extrem de sumare.
În teren vor fi prezente 3 echipe de salvatori montani (aproximativ 14 - 16 oameni), care împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră Maramureş vor încerca - contracronometru - găsirea şi ulterior evacuarea cetăţenilor ucraineni aflaţi în primejdie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰