Observator » Evenimente » Povestea dramatică a Alinei, tânăra ucisă la metrou. Abandonată de mamă, crescută de un vecin şi ucisă cu sânge rece!

Povestea dramatică a Alinei, tânăra ucisă la metrou. Abandonată de mamă, crescută de un vecin şi ucisă cu sânge rece!

Alina Ciucu a fost crescuta de un vecin si a avut parte de o moarte oribila in Bucuresti - Facebook
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 13.12.2017, 14:42 | Modificat la 13.12.2017, 15:23

Povestea Alinei Ciucu a fost una dramatică încă din copilărie. Abandonată de mamă şi crescută de un vecin, Alina şi-a găsit sfârşitul în staţia de metrou.

Povestea Alinei Ciucu a fost una dramatică încă din copilărie. Abandonată de mamă şi crescută de un vecin, Alina şi-a găsit sfârşitul în staţia de metrou.

Alina Ciucu s-a născut în localitatea Ostroveni din judeţul Olt, însă a urmat cursurile Liceului Teoretic 'Constantin Brâncoveanu' din Dăbuleni. De când era mică, Alina a fost abandonată de ambii părinţi, fiind crescută de o mătuşă.

Articolul continuă după reclamă

Reporterii Observator au stat de vorbă cu vecinii mătuşii care a crescut-o pe Alina şi au aflat că, în realitate, tânăra a fost crescută de un vecin care i-a fost mai mult decât un tată şi a ajutat-o chiar să intre la o facultate din Bucureşti.

Alina locuia în Bucureşti cu iubitul ei, iar seara trecută a avut parte de un sfârşit tragic. În timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, o femeie în vârstă de 36 de ani, cu probleme psihice, a împins-o pe şinele trenului şi apoi a lovit-o cu picioarele pentru a o împiedica să urce.

În numai câteva secunde, trenul a ajuns în staţie şi, deşi mecanicul a frânat brusc, Alina a fost strivită între peron şi tren.

Oamenii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, însă medicii SMURD, care au ajuns la faţa locului în câteva minute, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Pe acelaşi subiect