Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pozau în cuplul perfect şi vecinii le invidiau căsnicia. Cum a sfârşit Diana ucisă cu toporul de soţ, sub ochii fiului lor: "Se ţineau de mână, se pupau"

Orbit de gelozie pentru că soţia a plecat să muncească pe litoral, un bărbat din Buzău a ucis-o cu toporul în faţa copilului. Îngrozită, bunica băiatului spune că tatăl ar fi vrut să-l omoare şi pe el şi a reuşit în ultima secundă să-l salveze. Individul a ajuns în arest, acuzat de omor prin cruzimi. 

de Redactia Observator

la 23.07.2024 , 19:43

Cei doi tineri erau căsătoriţi de 4 ani şi, în fotografiile de pe reţelele sociale, păreau un cuplu fericit. În această vară, Diana a decis să lucreze pe litoral, deşi soţul ei, extrem de gelos, nu a fost de acord. Ieri, femeia a profitat de câteva zile libere şi a venit să-şi vadă copilul de 2 ani. Când femeia a ajuns acasă, soţul a chemat-o în spatele casei, sub pretextul că vrea doar să-i vorbească. A atacat-o sălbatic cu un topor sub ochii băieţelului. 

Ucisă cu toporul în faţa copilului

"Aud buf! M-am ridicat de pe scaun și el o omorâse... Luase și copilul să îl omoare. Am sunat la 112 și doamna de la 112 mi-a zis să iau copilul și să mă îndepărtez", povesteşte Livia Dinu, bunica femeii ucise. "Am auzit o bubuitură. A plâns copilul și am crezut că l-au ciupit găinile, dar soacra mea s-a dus şi a strigat. Marilena, vino repede că a omorât-o", spune Mariana Dinu, mătușa femeii ucise.

Vezi și

După crimă, bărbatul i-a aşteptat pe poliţişti, în faţa porţii. Rudele tinerei de 25 de ani cred că soţul a premeditat crima. "În poza pe care o vedeți păreau o familie fericită. Când erau singuri, nu știu. Gelozia… A spus că nu pot să trec peste treaba asta, că a plecat de lângă mine. Avea impresia că este cu altcineva, cu alt bărbat în Constanța", spune Iuliana Dinu, mama fetmeii ucise.

Pe acelaşi subiect

Criminalul ar fi fost drogat

Cu doar câteva zile înainte de crimă, bărbatul ceruse ca fiul să rămână în grija lui cât timp mama lucrează pe litoral, deşi femeia îl lăsase la o străbunică. Lucru acceptat de cei de la Protecţia Copilului. "Se ţineau de mână, se pupau, erau aşa de linşitiţi, erau un cuplu perfect", povesteşte o vecină.

Surse din anchetă spun că, în momentul reţinerii, individul a ieşit pozitiv la droguri. Acum riscă până la 25 de ani după gratii. Copilul a rămas în grija DGASPC. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Pozau în cuplul perfect şi vecinii le invidiau căsnicia. Cum a sfârşit Diana ucisă cu toporul de soţ, sub ochii fiului lor: "Se ţineau de mână, se pupau"