Video România Dărâmată. Cine sunt vinovaţii pentru moartea lui David. Liderii politici s-au grăbit doar să arunce vina
Un zid de incompetenţă striveşte vieţi. La 24 de ore de la tragedia din Odorheiu Secuiesc, primăria, care a autorizat sapaturile de linga cladire, dă vina pe constructor. Şi uită că are atribuţii de control. Iar Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia, care deţine clădirea, a dat un comunicat abia în urmă cu puţin timp în care spune că nu ştia de problemele d ela internat. Între timp, preşedintele, premierul şi ministrul Educaţiei cer la unison să fie pedepsiţi vinovaţii.
A început marea fugă de responsabilitate. "Nu primăria municipiului Ororheiu Secuiesc a făcut lucrarea! Există un constructor, există un diriginte de şantier, există un proiect manager, da? Deci în momentul de faţă eu n-am cu ce, eu n-am intenţia şi n-am... Pentru ce să vorbesc cu constructorul?", a declarat Galfi Arpad, primar Odorheiu Secuiesc. Potrivit legii, primăria poate controla stadiul lucrărilor pe care le autorizează. Nu a făcut-o.
Până acum, nimeni nu a fost pus sub acuzare, ancheta fiind deschisă IN REM
"Dimineaţă eu am zis la băieţi că hai, să facem repede, să punem izolaţia! Eu n-am fost înăuntru, deci...", a declarat Laszlo Sandor, patronul firmei care executa lucrările. Nicio autoritate nu şi-a pus problema că internatul, închiriat de primărie, avea 113 ani, iar lucrările din vecinătate ar fi putut pune în pericol structura. "Birocraţia şi sistemul sunt de vină! Nu avem timp să lucrăm când terenul este uscat, nu avem timp să mergem treptat, că este decembrie, că trebuie terminată lucrarea, că dacă nu se termină lucrarea se pierd banii", a declarat Szasz Gaspad, topometrist.
"Detaliile trebuie să se afle în autorizația de construire. Va trebui verificat dacă s-a eliberat în condiții legale, dacă s-a respectat", a declarat Petres Sándor, prefect de Harghita. Încă din seara tragediei, autorităţile locale s-au grăbit să dea asigurări că internatul era solid. Adevărul e ceva mai nuanţat. "Expertizarea clădirii nu a fost făcută. Deci era în sarcina celor care, din nou, sunt proprietari sau administrează, ea nu a fost realizată", a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.
- "Este rezultatul României educate și al celor 8 ani de somn și vacanțe!". Avalanşă de critici pentru Klaus...
- Ligia Deca trimite Corpul de Control în Odorheiu Secuiesc. Clădirea internatului nu a fost expertizată seismic
- Patronul firmei de construcţii recunoaşte că a dat ordin să se sape până în fundaţia internatului...
Proprietara clădirii în care funcționează internatul liceului este Biserica Romano-Catolică. După aproape 24 de ore de tăcere, Arhiepiscopul de Alba-Iulia a anunţat, printr-un comunicat sec, că e profund şocat de dezastrul care a făcut victime. Nu spune însă nimic despre responsabilitatea Bisericii ca proprietară a clădirii în care s-a întâmplat tragedia. Primăria plăteşte chirie 300.000 de lei pe an pentru ca în clădirile Arhiepiscopiei să funcţioneze liceul. Într-un comunicat primit în urmă cu puţin timp, spun că au folosit baii pentru renovări, dar că nu ştiu de problemele structurale ale clădirii.
"Responsabilitatea pentru punerea în siguranţă este partajată între proprietar şi cei care o administrează. Oricine ar fi vinovat, va suporta consecinţele", a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei. Este un refren pe care greii din politică îl cântă la unison. "Categoric cei vinovaţi vor plăti, fără nicio excepţie. Păcat, totuşi, că un copil şi-a pierdut viaţa", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României. Şi preşedintele Iohannis şi-a adus aminte de "România Educată", devenită România Ruinată.
Siguranţa în şcoli nu a fost însă chiar o prioritate: la nivel naţional, 62 de clădiri de şcoală stau să cadă la primul cutremur, iar peste 4.000 sunt încadrate în clasele de risc seismic doi şi trei. Pentru alte peste 28.000 de clădiri, riscul nu a fost determinat. Ancheta care vizează incidentul de la Odorheiu Secuiesc a fost preluată de Parchetul de pe langa Curtea de Apel din Târgu Mureș. Procurorii fac cercetări pentru ucidere din culpa si vătămare corporală din culpă. Până acum, nimeni nu a fost pus sub acuzare, ancheta fiind deschisă IN REM.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰