Antena Meniu Search
x

Video "În 3 minute era prăbușit totul". Colegul de cameră al lui David, băiatul mort sub dărâmături la Odorheiu Secuiesc, a ieșit din internat chiar înainte de tragedie

Subiectul ultimelor ore este, din păcate, unul înfiorător şi revoltător. Cu toţii aşteptăm răspunsurile anchetei. Şi, fără să fim subiectivi, cu toţii aşteptăm ca vinovaţii să plătească. Un elev de 17 ani a murit, iar trei fete au fost rănite, după ce peretele, plafonul şi acoperişul internatului dintr-un liceu din Odorheiul Secuiesc s-au prăbuşit cu totul. Mărturiile celor care au scăpat sunt cutremurătoare. 

de Redactia Observator

la 19.12.2023, 12:52

Vezi și

Patru elevi au fost prinşi sub dărâmături. A urmat o luptă contracronometru. Pompierii au folosit şi câini de căutare si salvare. O fată a fost scoasă conștientă dintre dărâmături, iar o altă elevă semiconștientă. A treia victimă, o adolescentă de 17 ani, a fost scoasă în stop cardio-respirator. Pentru David, însă, ultimul rămas sub dărâmături, nu s-a mai putut face nimic. Deşi a comunicat cu pompierii pe tot parcursul operaţiunii de salvare, în momentul în care a fost scos dintre betoane, băiatul şi-a pierdut cunoştinţa. I s-au aplicat manevre de resuscitare, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Totul s-a întâmplat ieri după amiază, fulgerător. La acel moment, doar câţiva dintre cei 97 de copii cazaţi acolo erau în internat. Mărturiile celor care au scăpat sunt cutremurătoare. 

Laszlo Barna, colegul de cameră al lui David: Eram doar eu și colegul meu de cameră. Exact atunci, înainte să se întâmple tragedia, la 15.25, eu am plecat la ora de română. L-am salutat pe David, am plecat și în trei minute deja era prăbușit totul.

Pe acelaşi subiect

Val de anchete după prăbuşirea internatului

Ancheta trebuie să găsească răspunsuri. O posibilă cauză a prăbuşirii ar fi lucrările care se făceau în curtea internatului. 

Deşi nu avea aprobare, firma care se ocupa de ele făcea săpături chiar la limita fundaţiei.

Reporter - Lazslo Şandor, patronul firmei care executa lucrările: 

- Cine a decis să se sape până în fundaţie?

- Eu. Dimineaţă, eu am dat cu băieţii că hai, să facem repede, să punem izolaţia!

- Aţi vrut să terminaţi mai repede?

- Da.

- Din ce motiv?

- Că vine iarna şi să facem lucrarea...

- Cu ce aţi săpat?

- Cu un excavator. Colegul numai a văzut că sus cade nişte tencuială. Când s-a întors a văzut că vine tot afară.

- Câte secunde au fost?

- Maxim 5 secunde.

Petres Sandor, prefect de Harghita: Detaliile trebuie să se afle în autorizația de construire. Va trebui verificat dacă s-a eliberat în condiții legale, dacă s-a respectat.

Este, însă, doar una dintre multele întrebări la care trebuie să răspundă anchetatorii. 

Reamintim că, luni după-amiază, clădirea internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit parţial. Patru elevi au fost prinşi sub dărâmături. Două eleve au fost scoase de salvatori conştiente, o a treia a fost resuscitată şi a răspuns manevrelor medicilor fiind transportată ulterior de la Odorhei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, în stare critică, iar cea de-a patra victimă este un băiat de 17 ani declarat decedat după ce au fost făcute manevrele de resuscitare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » "În 3 minute era prăbușit totul". Colegul de cameră al lui David, băiatul mort sub dărâmături la Odorheiu Secuiesc, a ieșit din internat chiar înainte de tragedie