Antena Meniu Search
x

Românii pot zbura direct către America! Pentru prima oară în ultimul deceniu, avem curse fără escală între Bucureşti şi Canada

După o pauză de 9 ani, România are din nou o legătură aeriană directă cu America. Primul avion care a zburat fără oprire din Montreal, Canada, până în Bucureşti, a aterizat cu bine.

Vezi și

După o pauză de 9 ani, România are din nou o legătură aeriană directă cu America. Primul avion care a zburat fără oprire din Montreal, Canada, până în Bucureşti, a aterizat cu bine. Peste două zile, vor fi lansate şi curse directe către Toronto.

Prima cursă transatlantică în România a sosit la Bucureşti în jurul orei 10.00, după un zbor fără oprire de la Montreal, care a durat puţin peste 8 ore. Avionul a avut toate cele 282 de locuri ocupate. Cei mai mulţi pasageri au fost români stabiliţi în Canada care se bucură acum că pot ajunge mai rapid şi mai uşor, acasă.

In Canada locuiesc in prezent aproximativ 250,000 de români, care vor fi de astăzi cu un pas mai aproape de casă. 

Zborurile din Bucuresti catre Montreal si Toronto sunt operate cu un tip de aeronava Boeing 767, configurat in două clase de calatorie: clasa economy cu 258 de locuri cu spatiu suficient la picioare si clasa premium rouge care este echivalentul clasei business pe rutele nord-americaneoperate de Air Canada, cu un spatiu si mai mare la picioare si fotolii foarte confortabile.

De asemenea, in timpul zborului exista acces la un sistem de divertisment la bord, dar trebuie sa va luati propriile telefoane, tablete sau laptopuri.

Cursele directe vor fi efectuate deocamdată doar până în octombrie, iar biletele pornesc de la 600 de euro de persoană. 

Atat zborurile catre Toronto, cat si cele catre Montreal vor fi operate de catre Air Canada Rouge de 2 ori pe saptamana fiecare.

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a merge în Canada, însă este obligatorie obţinerea unei autorizaţii electronice de călătorie înainte de plecare, iar pentru asta e musai să aveţi un paşaport electronic cu date biometrice.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Evenimente » Românii pot zbura direct către America! Pentru prima oară în ultimul deceniu, avem curse fără escală între Bucureşti şi Canada