Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scandalul armelor din Caraș-Severin. Prefectul demisionar și un fost primar, mărturii surprinzătoare

Scandalul armelor din Caraş-Severin deschide o cutie a Pandorei. Numai în primele 10 luni ale anului, aproapre 200 de arme deţinute ilegal au fost confiscate de poliţişti. Lanţul complicităţilor din vestul ţării ar putea fi aşadar mult mai mare.

de Redactia Observator

la 06.12.2019 , 22:38

Scandalul armelor din Caraş-Severin deschide o cutie a Pandorei. Numai în primele 10 luni ale anului, aproapre 200 de arme deţinute ilegal au fost confiscate de poliţişti. Lanţul complicităţilor din vestul ţării ar putea fi aşadar mult mai mare. Deocamdată, cinci persoane au fost arestate preventiv. În exclusivitate pentru Observator, prefectul demisionar şi un fost primar, ambii suspecţi în dosar, au făcut mărturii surprinzătoare. 

Poliţişti, politicieni şi chiar prefectul judeţului sunt printre suspecţii din dosarul care scoate la iveală o fabrică de permise de port-armă. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Este prima declaraţie a prefectului din Caraş-Severin. Matei Lupu, acuzat de abuz în serviciu şi pus sub control judiciar, şi-a înaintat ieri demisia. Deşi, spune el, este victimă colaterală. Procurorii, în schimb, susţin că ar fi intervenit de cel puţin două ori pe lângă ofiţeri din cadrul Poliţiei pentru a favoriza diverşi infractori. Printre ei, un vânător care a pierdut o cantitate de muniţie şi un hoţ de lemne. 

Chiar şeful Serviciul Arme din Inspectorat, comisarul şef Ştefan Radu, arestat în acest dosar, ar fi dat indicaţii subalternilor să înceteze cercetările, spune DIICOT. 

Mirel Pascu, fost primar al oraşului Bocşa. Şi el cercetat sub control judiciar. Potrivit DIICOT, ar fi păstrat ilegal o armă deşi i-a expirat autorizaţia. Şi-ar fi falsificat permisul de port-armă tot cu ajutorul unor poliţişti, astfel încât să nu fie vizat de vreun dosar penal. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La şcoala vizată de anchetă, care îşi făcea zilnic publicitate pe internet, elevii nici nu treceau pe la cursuri. Înainte de examen, ar fi primit pe e-mail subiectele deja rezolvate, dezvăluie anchetatorii. 

Oameni fără nicio pregătire ajungeau astfel posesori de arme. Iar caracatiţa complicităţilor ar putea fi extinsă şi în alte judeţe. Într-o şcoală care funcţionează legal, cei care vor permis de port armă trebuie să treacă printr-un instructaj sever. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şi chiar şi tehnici de prim ajutor. Nouă accidente au avut loc la vânătoare în primele zece luni ale anului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Scandalul armelor din Caraș-Severin. Prefectul demisionar și un fost primar, mărturii surprinzătoare