Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O tânără de 28 de ani a murit în mod misterios, într-o maşină, în Năvodari

O tânără în vârstă de 28 de ani a fost găsită moartă, într-o maşină, în Năvodari. Cel care a anunţat Poliţia este chiar proprietarul maşinii, care o lăsase pe fată să doarmă în autoturismul său.

de Alin Tarnovschi

la 13.05.2019 , 14:11

Tânără de 28 de ani, găsită moartă într-o maşină, în Năvodari Tânără de 28 de ani, găsită moartă într-o maşină, în Năvodari - Arhivă

O tânără în vârstă de 28 de ani a fost găsită moartă, într-o maşină, în Năvodari. Cel care a anunţat Poliţia este chiar proprietarul maşinii, care o lăsase pe fată să doarmă în autoturismul său.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani, din Năvodari, s-a prezentat, seara trecută, în jurul orei 22.00, la sediul Poliţiei Năvodari şi a anunţat că a găsit o femeie moartă în maşina sa.

Poliţiştii s-au deplasat la maşina care se afla parcată pe o stradă din oraş şi au descoperit că fata de 28 de ani era decedată, pe bancheta din spate.

Articolul continuă după reclamă

"Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi văzut-o pe tânără în zona locului de serviciu, unde a stat toată ziua. Deoarece i s-a făcut milă de ea, în cursul serii, după ce a ajuns acasă, s-a întors la locul de muncă, de unde a luat-o cu mașina și a dus-o în fața  blocului în care locuiește, spunându-i că poate rămâne să doarmă în autoturism. A doua zi, bărbatul ar fi plecat la muncă și i-ar fi spus ca atunci când pleacă să închidă ușa autoturismului", se arată într-o informare a Poliţiei.

Când s-a întors de la serviciu, în jurul orelor 21.30, proprietarul maşinii ar fi găsit-o pe tânără, fără suflare, pe bancheta din spate.

Trupul neînsuflețit al tinerei a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzelor decesului.

Din primele cercetări, nu au fost identificate urme de violență.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Alin Tarnovschi Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi tentaţi să reveniţi la mâncarea simplă, de odinioară?
Observator » Evenimente » O tânără de 28 de ani a murit în mod misterios, într-o maşină, în Năvodari