Tragedie în Capitală. Tânără spulberată de metrou, după ce a fost împinsă pe șine de o femeie
O adolescentă a fost spulberată de metrou, în această seară, după ce, din motive încă neelucidate, a căzut pe șine.
O fată de 25 de ani a murit spulberată de metrou, în stația Dristor 1 din București. Potrivit polițiștilor, tânăra a fost ucisă de o femeie, care a împins-o.
Actualizare 2: Poliția Capitalei anunță că tânăra a fost ucisă la metrou. A fost împinsă de o femeie în fața trenului, care a spulberat-o. Femeia, de aproximativ 45 de ani, este acum căutată de anchetatori.
Anchetatorii fac apel populației să dea informații despre persoana suspectă. Poliția Capitalei a trimis patrule în toate stațiile de metrou, pentru protejarea călătorilor.
- O altă tânără a fost împinsă spre șine, la metrou, de femeia criminală. Polițiștii cer de urgență...
- Ea este femeia care a omorât o tânără la metrou după ce a împins-o în fața trenului! Dacă o vedeți, sunați...
- Tânăra ucisă de metrou, după ce a căzut pe șine, nu s-a sinucis. A fost împinsă de o femeie care a mai...
VIDEO: Poliția dă informații despre cazul tinerei ucise la metrou | Sursa: Facebook/Observator
Actualizare 1: Este vorba despre o fată de 25 ani. Din păcate, medicii nu au putut decât să anunțe decesul.
La fața locului s-au deplasat echipajele de urgență, circulația metroului pe magistrala cu stația Dristor 1 a fost întreruptă. La operațiunea de salvare au participat atât echipele de salvare ale Metrorex, cât și salvatorii SMURD.
Va fi deschis un dosar de moarte suspectă, polițiștii urmând să afle ce s-a întâmplat în acest caz. Se ia în calcul atât pista sinuciderii, cât și posibilitatea ca cineva să o fi împins pe tânără. De asemenea, este posibil ca fetei să i se fi făcut rău.
Momentan se pare că nimeni nu a văzut nimic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰