Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un fermier din Timiş are un tractor unic în România, de 400.000 de euro. Vecinii s-au înghesuit să îl admire

Primul tractor autonom din lume și-a făcut intrarea într-o fermă din Vestul țării. Funcționează după principiul "click and play" şi nu are nevoie de un om în cabină. De fapt, nici nu are cabină. Tractorul costă aproape 400.000 de euro și a stârnit deja curiozitatea fermierilor vecini.

de Iulia Pop

la 09.07.2024 , 17:54

Este primul tractor din lume complet autonom, care acum a ajuns în teste la o fermă din județul Timiș.

"Dotat cu şenile care sunt antrenate de motoare electrice, cu rezervor de carburant pentru generatorul diesel, sus este dotat cu un radar perimetral care acopera 30 de metri în jur. În faţă este o bară deformabilă din spumă care acţionează ca o ultimă siguranţă dacă cumva radarul nu vede obstacolul, imediat se opreste atingând-o", spune Alexander Degianski – fermier.

În limbajul tractorului autonom nu există expresia "nu am chef azi". Este înţesat de tehnologie şi în momentul în care simte un obstacol în câmp, de orice fel ar fi el, asemeni robotului aspirator de acasa încetineşte şi se opreşte.

Vezi și

Robotul este controlat de pe o platformă

Pe acelaşi subiect

"Trebuie alimentat şi introduse datele parcelare. Eu cred, sincer, că acest trend va prinde dar, în următorii 10 ani, mai are de recuperat faţă de tehnologia clasică", spune Alexander Degianski – fermier.

"În momentul de faţă lucreaza 60 de astfel de roboţi în toata europa, evident se pretează la ferme cu parcele mari pentru lucrări plictisitoare ca să le zicem aşa, lucrări de pregatire a terenului ca să fie productiv vorbim undeva peste 30 – 40 de hectare astfel încât un astfel de tractor de robot , punându-l la lucru să-l facem să lucreze non stop", spune Eugen Atomei – reprezentant distribuitor.

Minunea de pe campul din localitatea Giulvăz din Timiș a atras imediat atenția şi altor fermieri vecini care s-au înghesuit să vadă de aproape primul tractor complet autonom.

"Este o curiozitate momentan, de asta sunt aici cu echipa din ferma mea, să vedem ce poate să facă acest tractor ca să ne facem calculule pentru a manageria mai bine pe viitor acest tip de utilaj. Trebuie să ştim că vom avea nevoie de un om pe digitalizare, un om pe servisare a acestui tractor pt că nu pot să îl pui în câmp şi ai uitat de el şi vii şi culegi roadele", spune Nicolae Apopi, fermier.

Vehiculul de ultima generaţie vine din Olanda, costă 350.000 de euro și funcţionează după principiul click and play.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un fermier din Timiş are un tractor unic în România, de 400.000 de euro. Vecinii s-au înghesuit să îl admire