Video Un spital ridicat de la zero, cu 15,6 milioane de lei, stă de doi ani cu lacătul pe uşă. "E foarte mare nevoie de el"
Un spital ridicat de la zero stă cu lacătul pe ușă la mai bine de doi ani de la finalizarea lucrărilor de construcţie. Este vorba despre Spitalul de Boli Cronice şi Îngrijiri Paliative din Botoşani, care nu este dat în folosință nici astăzi pentru că, de fapt, încă sunt probleme pe partea de utilităţi.
Lucrările au început în anul 2017. Deși finalizate după aproape trei ani, au mai urmat alți doi de până când autoritățile locale au reușit să realizeze racordurile la utilități. "Racordurile la utilităţi o parte separată de construcţia spitalului care era în sarcina noastră. Noi am dus-o la final. Ştiu că domnul primar a anunţat recepţia lucrărilor pentru utilităţi în anul 2022", a declarat Mircea-Andrei Magdalena, administrator public al municipiului Botoșani.
De ce nu funcţionează spitalul din Botoşani
După racordarea la utilități, clădirea tot nu a putut fi recepționată. Un control făcut de Compania Naţională de Investiţii, pe banii căreia s-a ridicat spitalul, a arătat că încă erau probleme la mai multe instalaţii. Aşa că autorităţile au primit temă pentru acasă să schimbe geamuri, să monteze dispozitive automate pentru închiderea uşilor şi să pună în funcţiune lifturile şi instalaţiile de incendiu. Constructorul îşi apără proiectul.
"Proiectul este conform. Chiar este un proiect bun, conform cu materiale foarte bune. Acolo oricând se pot face expertize şi ce se doreşte. Statul român sau cine doreşte să facă o evaluare sau o reevaluare a acelei lucrări o să vadă că sunt lucrări foarte bune cu materiale foarte bune", spune Radu Mihalache, constructor.
- Blocurile tot mai căutate de români. Un apartament de 2 camere poate costa cu 60.000 de euro mai puţin decât unul...
- Uimitorul caz al companiei care nu a mai trimis facturi de 6 luni, dar a făcut un profit record. Clienţii,...
- O bancă din România a şters aproape 500.000 de lei din creditul unui client, cu o condiţie
Investiţie de 15,6 milioane de lei, degeaba
Însă tot nu spune nimeni când va putea fi folosit spitalul. Va intra sub administrarea Consiliului Local și a Spitalului de Recuperare din Botoșani. "Momentan sunt 80 de paturi şi ne-am gândit împreună cu colegii din spital să gândim trei secţii. O secţie de îngrijiri paliative, o secţie de recuperare neurologică şi o secţie de recuperare respiratorie", arată Cătălin Dăscălescu, manager Spitalul de Recuperare Botoșani.
"Stă de mult timp aşa. Văd clădirea că e nelocuită. De mulţi ani, nu mai ştiu exact. E foarte mare nevoie de el, dar lipsa de interes al autorităţilor...", spune un bărbat.
Valoarea investiţiei este de 15,6 milioane de lei, iar banii au venit de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰