Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Urşii din Râşnov, alungaţi de lângă pubele cu deodorant. Mirosul ca de odorizant auto îi ţine departe

Autoritățile din Râșnov testează o soluție inedită, pentru a scăpa de urșii care coboară zi de zi la containere ca să îşi caute de mâncare. Au montat, la pubele, deodorante care să acopere exact mirosul de gunoaie, ce atrăgea animalele pe străzile stațiunii. Iar alungarea cu deodorant a urșilor pare să funcționeze de minune până acum. 

de Claudiu Loghin

la 18.06.2025 , 07:24

Substanțele deodorante sunt solide, au consistență moale și au fost montate la pubele și pe coșurile de gunoi din zona în care urșii apar cel mai des, la Râșnov. Mai exact, partea de pădure de sub cetatea Râșnov, zona zero a turismului din stațiune.

În imagini se vede cum arată una dintre cuştile folosite pentru capturarea urşilor gunoieri care coboară zi de zi, noapte de noapte, în apropierea staţiunii Râşnov. Pentru moment, însă, munca echipelor care se ocupă cu capturarea lor a rămas fără obiect pentru că au fost montate astfel de odorizante împotriva urşilor. Mirosul lor este similar cu al odorizantelor care se montează la oglinda retrovizoare în maşină.

"Ar fi minunat că nu i-ar mai atrage pe urşi", crede un localnic. "Cred că ar fi foarte bine să se găsească nişte modalităţi prin care urşii să nu mai vină, pentru că au fost tot felul de situaţii şi a devenit foarte periculos", spune o turistă. "Sunt gardurile electrice care ne mai apără, în rest nimic. Tomberoanele sunt jos, mai ales sus pe vale, şi acolo cu toată protecţia care e, tot le rupe", adaugă o localnică.

Articolul continuă după reclamă

Urşii, alungaţi cu deodorant

Experimentul început la sfârșitul săptămânii trecute de Primăria Râșnov s-a dovedit unul reușit, din primele zile. Pubelele și coșurile de gunoi echipate cu deodorante n-au mai fost vizitate de urși.

"Sunt nişte benzi de hidrogel care emană un miros destul de puternic. Chiar am avut doi pui de urs care au dat târcoale unei zone foarte vizitate de turişti. Culmea, urşii nu s-au apropiat de acele tomberoane. Au fost capturaţi, în cele din urmă, dar în cu totul altă zonă", a explicat Răzvan Iancu, purtător de cuvânt Primăria Râșnov.

Costul unei plăci de mărimea unei foi A4, cu deodorant anti-urs este de aproximativ 600 de lei, iar dacă soluţia se dovedeşte a fi eficientă, ar putea fi implementată şi în alte zone.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Urşii din Râşnov, alungaţi de lângă pubele cu deodorant. Mirosul ca de odorizant auto îi ţine departe