Observator » Evenimente » Bărbat din Hunedoara atacat de 3 urşi în timp ce încerca să-şi salveze vaca. "De regulă, atacă individual"

Bărbat din Hunedoara atacat de 3 urşi în timp ce încerca să-şi salveze vaca. "De regulă, atacă individual"

Bărbat din Hunedoara atacat de 3 urşi în timp ce încerca să-şi salveze vaca. "De regulă, atacă individual" Bărbat din Hunedoara atacat de 3 urşi în timp ce încerca să-şi salveze vaca. "De regulă, atacă individual" - arhivă
Editor Nicu Tatu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 07.10.2026, 17:03 | Modificat la 07.10.2026, 17:16

Un bărbat din județul Hunedoara a scăpat cu viață după ce a fost atacat de trei urși în timp ce încerca să-și salveze vaca. Săteanul din comuna Pui a fost ajutat de un grup de turiști, care au făcut zgomot pentru a îndepărta animalele sălbatice. Specialiștii spun că este un caz neobișnuit și grav, întrucât atacurile sunt, de regulă, provocate de urși care acționează individual.

Incidentul, care a avut loc în cursul zilei de marţi, este apreciat de specialiştii Direcţiei Judeţene de Mediu (DJM) Hunedoara ca fiind unul grav, în condiţiile în care nu au mai fost raportate până acum cazuri în care o persoană să fie atacată de trei urşi, potrivit Agerpres.

"De regulă, urşii atacă individual şi nu în grup. De aceea, apreciem că ar putea fi vorba despre o ursoaică şi doi pui, deoarece puii rămân alături de mamă până la doi ani", a declarat directoarea DJM Hunedoara, Georgeta Barabaş.

În ceea ce priveşte animalul domestic, acesta a murit din cauza rănilor suferite, motiv pentru care săteanul s-a adresat autorităţilor locale şi DJM Hunedoara pentru recuperarea pagubei.

Articolul continuă după reclamă

În aceste situaţii, oamenii pot notifica primăriile de care aparţin, iar autorităţile locale se adresează Comisiei pentru constatarea şi evaluarea pagubelor, ce este formată din reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene de Mediu, Direcţiei Judeţene de Agricultură şi un medic veterinar pentru a stabili cauza decesului animalelor.

În acest an, DJM Hunedoara a instrumentat circa 70 de dosare pentru pagube cauzate de animalele sălbatice, în special de atacurile urşilor şi lupilor.

Pe de altă parte, în acest an, de pe fondurile de vânătoare din judeţul Hunedoara se vor putea recolta 37 de urşi, cota fiind stabilită după analiza atacurilor şi pagubelor consemnate în cursul anului 2025. Cei 37 de urşi trăiesc pe 31 de fonduri de vânătoare, din cele aproximativ 300 cât sunt pe teritoriul judeţului Hunedoara

Pe acelaşi subiect