Video Victimele accidentului din Bulgaria sunt aduse în România. Primul elicopter SMURD a aterizat la Bucureşti
Primul elicopter SMURD care a transportat o femeie în vârstă de 36 de ani, victimă a tragicului accident din Bulgaria, a ajuns pe stadionul Dinamo din Bucureşti. Ceilalți patru pacienți vor fi transportați cu elicopterele SMURD în cursul acestei zile.
Potrivit medicului care a făcut parte din echipa ce a adus în ţară pacienta, aceasta este stabilă, conştientă şi cooperantă.
Pacienta a suferit mai multe contuzii şi fracturi în timpul accidentului.
Echipa de evaluare deplasată în Bulgaria a fost trimisă de la SMURD Floreasca şi, în cursul după-amiezii de sâmbătă, va veni la Bucureşti cu un al doilea pacient român rănit în accidentul rutier.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat sâmbătă, într-o postare pe pagina de Facebook, că, în urma evaluării medicale realizate de către echipa medicală din România la unitatea spitalicească din Bulgaria s-a decis transferul a cinci pacienţi români la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti - Floreasca, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora.
- Filmul accidentului cu trei români morți în Bulgaria. Șoferul autocarului ar fi adormit la volan, a intrat în...
- Primele imagini ale accidentului din Bulgaria, în care au murit 3 români, filmate din dronă. Intervenţie...
- Un martor descrie momentele dramatice după accidentul din Bulgaria cu trei români morţi: "Drumul este foarte rău,...
Victimele din Bulgaria, transportate în România
Lucian Bode a declarat că mobilizarea autoritătilor române în gestionarea accidentului din Bulgaria, în care patru români au murit și cinci au fost răniți „a fost una eficientă și profesionistă”.
„Din păcate, în urma acestui tragic accident din Bulgaria în care a fost implicat un autocar cu cetățeni români, s-au pierdut vieți. Transmit sincere condoleanțe și putere să treacă peste această cumplită încercare familiilor și prietenilor compatrioților noștri care au pierdut pe cineva drag și apropiat. Le doresc răniților însănătoșire grabnică! Multumesc echipelor medicale și celorlalte autorități din România și din Bulgaria care s-au mobilizat urgent și au găsit soluții pentru a-i ajuta pe toți cei care aveau nevoie. În astfel de momente conteaza enorm solidaritatea și un sistem de urgență funcțional”, a spus Bode.
Ministrul a anunțat că primul rănit a ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca, iar ceilalți patru urmează să fie aduși cu elicoptere SMURD în cursul zilei.
Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile bulgare.
Un autocar înmatriculat în România, la bordul căruia se aflau 25 de pasageri, dintre care șapte cetățeni turci, iar restul români, a fost implicat sâmbătă dimineața intr-un accident rutier în Bulgaria. Patru români au murit.
Tragedie pe o şosea din Bulgaria
Mai multe imagini surprinse imediat după sosirea salvatorilor la locul tragediei arată desfăşurarea de forţe prin care pompierii încearcă să-i salveze pe pasagerii autocarului. Filmările realizate cu o dronă ilustrează gravitatea evenimentului şi arată lupta contracronometru pentru scoaterea victimelor din interiorul autocarului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰