Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Nu avea ce căuta acolo! Roata panoramică care s-a blocat Târgul de Crăciun din Constanţa cu zeci de copii și părinți a fost instalată ilegal

Pericole şi lanţ de nereguli la Târgul de Crăciun din Constanţa. Roata în care au rămas blocaţi 29 de copii şi părinţii lor, timp de zeci de minute, a fost autorizată, deşi legea interzice clar acest lucru. Reporterii Observator au descoperit în exclusivitate că atracţia târgului nu respecta distanţa faţă de un monument istoric. 

de Andreea Filip

la 04.12.2023 , 20:51

"Uite, uitaţi-o, uitaţi-o!"

"Vor copiii să sară de acolo, opriţi-i!"

Clipele de coşmar întregesc un tablou al legii făcute din pix. 

Vezi și

Deşi organizatorii au susţinut că au autorizaţie, roata groazei nu ar fi trebuit să fie montată în Parcul din faţa Teatrului de Operă şi Balet: se află la mai puţin de 100 de metri de un monument iostoric. Între grupul statuar "Faun și nimfă" şi atracţia tîrgului sunt mai puţin de 6 metri distanţă. 

Pe acelaşi subiect

Mădălin Șopoglu, reprezentant ONG: "În fiecare seară, copii se joacă lângă monumentul istoric."

Reporter: "Adică, se urcă pe el?"

Mădălin Șopoglu, reprezentant ONG: "Se şi urcă pe ea..."

Felicia Ovanesian, fost City manager: "Nu avea ce căuta acolo! Mi-e teamă că locaţia respectivă nu este nici măcar legală."

Doru Iordache, consilier al Primăriei Constanța: "Având în vedere că în Constanţa toate pieţele municipale sunt pline de monumente, ar însemna să nu putem să facem astfel de acţiuni. Atâta timp cât nu va fi afectat monumentul istoric, eu ştiu... Nu-mi dau seama dacă încălcăm sau nu legea."

Primele probleme au apărut de la inaugurarea roții panoramice

Încă de la inaugurare, localnicii au reclamat că roata blochează aproape complet intrarea în Teatrul Naţional de Operă. 

Andreea Filip, reporter Observator: "Până la sfârşitul anului, şapte mari evenimente la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski. Pentru concertul de Crăciun, biletele au fost vândute în proporţie de 100%. Spectatorii care vor veni la teatru, trebuie să ocolească roata."

Şi nu sunt singurele nereguli. 

Mădălin Șopoglu, reprezentant ONG: "Dintr-o feerie promisă de Primărie, în luna noiembrie, avem un kitsch în care nu te poţi distra, în care nu te poţi simţi bine."

La una dintre intrări, oamenii trebuie să facă slalom printre bălţi. Nici Casa Moşului nu e motiv de mândrie. 

Mădălin Șopoglu, reprezentant ONG: "A fost mutată din interiorul parcului în lateral. Anul trecut a fost..."

Reporter: "Era un club al pensionarilor?"

Mădălin Șopoglu, reprezentant ONG: "Club al pensionarilor, da."

Târgul din Constanţa a intrat şi în vizorul Protecţiei Consumatorilor. Au fost închise temporar două căsuţe şi doi comercianţi au fost amendaţi cu 13.000 de lei.

Astăzi, în Constanţa trebuia să deschidă un al doilea târg de sărbătoare. După ce decorurile au fost amplasate, copiii au rămas dezamăgiţi în faţa porţilor închise pentru că inaugurarea a fost amânată... pentru mâine. 

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Exclusiv Observator » "Nu avea ce căuta acolo! Roata panoramică care s-a blocat Târgul de Crăciun din Constanţa cu zeci de copii și părinți a fost instalată ilegal