Antena Meniu Search
x

Curs valutar

78 de ani de la atacul de la Pearl Harbour, marcați în SUA

Statele Unite au marcat 78 de ani de la ziua care a schimbat cursul celui de-al doilea război mondial. Pe 7 decembrie 1941, preşedintele Roosevelt anunţa intrarea în conflagraţie de partea Aliaţilor, după ce Japonia a atacat baza navală de la Pearl Harbour.

de Redactia Observator

la 08.12.2019 , 14:08

Statele Unite au marcat 78 de ani de la ziua care a schimbat cursul celui de-al doilea război mondial. Pe 7 decembrie 1941, preşedintele Roosevelt anunţa intrarea în conflagraţie de partea Aliaţilor, după ce Japonia a atacat baza navală de la Pearl Harbour. Acum, la aproape 8 decenii de la atac, mai mulţi veterani au luat parte la o ceremonie de comemorare în Hawaii.

La 78 de ani de la momentul istoric, lumea întreagă îşi aminteşte de 7 decembrie ca de un punct de cotitură din cel de-al Doilea Război Mondial. În fiecare an, supravieţuitori, veterani şi vizitatori din întreaga lume vin la Memorialul Naţional Pearl Harbour să îi comemoreze soldaţii şi civilii ucişi.

La ceremonie a asistat şi un grup de veterani, majoritatea trecuţi de 90 de ani. Pe întreg teritoriul american au mai rămas în viaţă doar 200 de supravieţuitori ai atacului.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Atacul de la Pearl Harbour a dus la intrarea Statelor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi la capitularea Japoniei în august 1945, după lansarea celor două bombe atomice la Hiroshima şi Nagasaki. Acum, relaţia dintre cele două naţiuni este mult diferită.

2403 soldaţi şi civili şi-au pierdut viaţa în urma atacului aerian şi naval al Japoniei. Aproape jumătate dintre victime au fost marinari aflaţi pe nava de război USS Arizona, care a fost scufundată la începutul atacului. Doar 223 dintre cei 1400 de membri ai echipajului crucişătorului au scăpat cu viaţă.

Ceremoniile din acest an au fost puse sub semnul întrebării după ce, cu doar 3 zile înaintea comemorării, la baza navală a avut loc un atac armat în urma căruia doi angajaţi civili au fost ucişi şi un al treilea a fost rănit. Atacatorul s-a sinucis.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » 78 de ani de la atacul de la Pearl Harbour, marcați în SUA